Grecia cere Germaniei despăgubiri în valoare de 500 miliarde de euro pentru prejudiciile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Grecia cere Germaniei despăgubiri în valoare de 500 miliarde de euro pentru prejudiciile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Foto: facebook.com/tsiprasalexis

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anuțat că Grecia îi cere Germaniei despăgubiri în valoare de 500 de miliarde de euro pentru prejudiciile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează agenția de presă Unian.

Tsipras susține că Berlinul trebuie să restituie toate valorile furate în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, să plătească compensații pentru infrastructura distrusă și să restituie așa-zisul ‘credit de ocupație’. În total, Tsipras estimează o sumă de 500 de miliarde de euro.

Sursa citată menționează că declarația premierului grec este una populistă, deoarece Germania și Grecia au semnat, încă în 1960, un acord conform căruia Atena a renunțat la orice pretenție față de partea germană, după ce aceasta i-a plătit compensații în valoare de 115 milioane de mărci germane.

Reacția Guvernului grec vine după cererea Berlinului ca Atena să-și achite datoriile pe care le-a acumulat în cadrul programului de asistență financiară din partea FMI, Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`