Guaido cere noi manifestații în Venezuela și vrea să atragă ARMATA de partea sa! Cel mai important aliat al lui Maduro începe să se clatine

Guaido cere noi manifestații în Venezuela și vrea să atragă ARMATA de partea sa! Cel mai important aliat al lui Maduro începe să se clatine
sursă foto: mercopress.com

Juan Guaido, președintele autoproclamat din Venezuela, care se bucură de recunoașterea mai multor state din lumea occidentală, a făcut apel la noi manifestații, pentru miercuri și sâmbătă, în încercarea de a câștiga sprijinul armatei, principalul susținător al dictatorului Maduro, scrie AFP preluat de hotnews.ro.

„Miercuri după amiază, începând cu ora 14, peste tot în Venezuela vom coborî pe străzi (…) pentru a cere forțelor armate să se alăture poporului și sâmbătă (facem apel la) o mare mobilizare în întreaga țară și în lume pentru a marca sprijinul Uniunii Europene și ultimatumul”, a declarat duminică seara deputatul de dreapta de 35 de ani.

Mai multe state din Uniunea Europeană, printre care Spania, Franța, Marea Britanie, Portugalia și Olanda, i-au dat președintelui ales, sâmbătă, un ultimatum de opt zile pentru a convoca alegeri libe, cu amenințarea că altfel îl vor recunoaște și ele oficial pe Juan Guaido în noua postură. Dintre acestea, oricum, câteva țări l-au recunoscut pe Guaido deja, sub o formă sau alta, în condițiile în care președintele francez și șeful diplomației britanice au lansat mesaje de susținere către Guaido, imediat după autoproclamare.

„Vom sărbători această susținere inedită a întregii lumi pentru cauza noastră, dar și ținând cont de faptul că va fi înainte de expirarea ultimatului Uniunii Europene, pentru a ajunge la finalul uzurpării, la un guvern de tranziție și la convocarea de alegeri libere”, a spus Juan Guaido, referindu-se la ziua de sâmbătă, dat fiindcă ultimatumul dat de statele europene expiră duminică.

De partea cealaltă, cel puțin până în acest moment, Nicolas Maduro s-a arătat inflexibil: „Nimeni nu ne poate da nouă un ultimatum”.

Juan Guaido are, așadar, un sprijin internațional important, mai ales din partea SUA, dar vrea să atragă de partea sa și forțele de securitate venezuelene – principalul aliat al taberei pro-Maduro.În aceste condiții, liderul opoziției a anunțat amnistie pentru funcționarii și militarii care acceptă să îl susțină, într-un proiect de lege pe care partizanii săi îl vor distribui în centrele de poliție și ale armatei din țară:„Astăzi, întindem o mână (…) Soldat al Venezuelei, avem speranța în tine și în angajamentul tău față de Constituția noastră. Nu este momentul pentru frică”, a declarat el.

În tot acest timp, scrie publicația citată, Nicolas Maduro supervizează exercițiile armatei la Fort Paramacay, în nordul Venezuelei:„Sunteți puciști sau respectați constituția voastră? (…) Niciodată trădători, întotdeauna loiali!”, a spus acesta.

Disensiunile încep însă să apară. Atașatul militar al Venezuelei la Washington, colonelul Jose Luis Silva, a anunțat sâmbătă că nu îl mai recunoaște pe Maduro ca președinte legitim și a cerut „fraților militari” să facă același lucru.

Israelul și Australia sunt cele mai recente state care au anunțat că-l recunosc pe Guaido în postura de președinte interimar, până la organizarea de alegeri libere.

Nicolas Maduro are de partea sa Rusia și China, importanți creditori ai Guvernului din țara latinoamericană. Ba mai mult, Reuters nota anterior că rușii ar fi trimis forțe paramilitare pentru a contracara o eventuală intervenție militară în regiune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`