Hillary Clinton scrie istorie! A fost desemnată oficial candidat al Partidului democrat la Casa Albă

Hillary Clinton scrie istorie! A fost desemnată oficial candidat al Partidului democrat la Casa Albă
Foto: motherjones.com

Hillary Clinton a fost desemnată oficial, marți seară, la Philadelphia candidat al Partidului democrat la Casa Albă pentru alegerile din noiembrie, anunță AFP, preluat de Agerpres.

În acest fel, Hillary Clinton intră în istoria politică a Statelor Unite, fiind prima femeie candidată la prezidențiale din partea unui mare partid.

Potrivit rezultatelor de la primare, Hillary Clinton a obținut sprijinul majorității delegaților, depășind pragul de 2.382 de voturi necesare pentru a primi învestitura.

Fosta Primă Doamnă va accepta în mod oficial nominalizarea joi seară la închiderea Convenției democrate, iar a doua zi va porni din nou în campanie împreună cu vicepreședintele său desemnat, senatorul Tim Kaine, pentru a obține victoria la 8 noiembrie în fața republicanului Donald Trump.