Senatorul american Tom Cotton a introdus miercuri un proiect de lege prin care prevede interzicerea schimburilor de informații dintre Statele Unite și țările care permit companie chineze Huawei să opereze tehnologia 5G în interiorul granițelor sale, informează Reuters.
Această acțiune vine în contextul în care Statele Unite au dus o campanie globală împotriva companiei, sub acuzația că poate spiona în favoarea guvernului chinez, iar anul trecut au plasat-o pe „lista neagră” privind comerțul sub mențiunea de riscuri la securitatea națională.
Prezentarea proiectului de lege vine fix cu câteva zile înainte ca Statele Unite să decidă dacă va permite Huawei să participe la înnoirea echipamentului.
Senatorul Tom Cotton, un critic vehement al Huawei, a propus și o prevedere în legea apărării semnate în urmă cu o lună prin care direcționa agențiile de securitate să ia în considerare folosirea infrastructurii telecom și cibernetice „furnizată de adversari ai Statelor Unite, în special China și Rusia” înainte de a intra în înțelegeri privind schimbul de informații cu alte state.
România și Huawei
Pe 20 august, Klaus Iohannis a semnat un „Memorandum de Înțelegere” cu partea americană privind tehnologia 5G. Memorandumul stabileşte o serie de criterii pe care companiile participante la licitaţia din toamnă ar trebui să le respecte. Aceste criterii ar trebui să fie „compatibile cu statul de drept” şi să fie „transparente”, două aspecte la care China nu excelează ceea ce ar putea afecta compania Huawei.
Criteriile sunt:
– Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;
– Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;
– Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente.
Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a anunțat că licitația pentru licențele 5G se amână, aceasta urmând a avea loc cel mai probabil în prima jumătate a anului 2020, dacă se respectă toți pașii necesari.