Referendumul pentru independența Cataloniei a fost marcat de violenţe masive pe străzile provinciei, unde femei, copii şi bătrâni au fost snopiţi în bătaie de poliţie. Cel puţin 760 de oameni au fost răniţi în confruntările, puternic condamnate de liderii europeni.
Imaginile înverșunării catalane: Sute de oameni au alungat membrii Gărzii Civile dintr-un oraș
#DIRECT_ONE_dz6vi1#
Autoritățile centrale de la Madrid au mobilizat peste 30.000 de membrii ai Gărzii Civile în Barcelona și celelalte orașe ale Cataloniei pentru împiedica referendumul.
Au existat însă situații în care membrii Gărzii Civile nu au putut face față catalanilor hotărâți să își exprime votul cu orice preț. Asta s-a întâmplat în micul oraș Mont-Roig del Camp, unde sute de oameni au ținut piept forțelor de ordine, reușind în cele din urmă să le alunge din zonă. Imaginile cu polițiștii care se retrag au fost postate pe rețelele de socializare.
Din cele peste 2,2 milioane de buletine de vot, peste 2 milioane aveau selectată opţiunea da, în timp ce doar 170.000 de mii au fost împotrivă. De asemenea, 45.000 de buletine au fost lăsate necompletate , iar alte 20.000 de voturi au fost anulate. Liderul Cataloniei, Carles Puidgemont, a salutat rezultatul acestui vot şi a spus că în zilele următoare urmează să fie facuți primii paşi pentru consemnarea acestui rezultat în parlamentul catalan.