Polițiștii din România, Belgia și Germania au destructurat marți o rețea de hoți români, cu vârste cuprinse între 26 și 59 de ani, o rețea a furat mai multe tone de produse fitosanitare în zece localități franceze pentru a le revinde în România, au fost arestați marți în, au anunțat anchetatori francezi.
Poliția afirmă că suspecții „s-au specializat în furtul de produse fitosanitare și de semințe” în cantități mari, a explicat, pentru AFP, François Despres, comandant al Secției de Cercetări (SR) a Jandarmeriei din Strasbourg (est), potrivit Agerpres.
Produsele furate de la sediile unor firme specializate erau transportate în România, unde urmau să fie revândute pe piața paralelă, fiind destinate agricultorilor locali.
Prejudiciul este estimat la un milion de euro. 'Ne confruntăm cu o adevărată rețea infracțională, fiind implicate persoane care au avut antecedente judiciare în mai multe țări europene', a spus Despres.
Șapte au fost arestați în regiunea orașului Galați (estul României), un altul lângă Liege (Belgia) și ultimul în apropiere de Freiburg im Breisgau (sud-vestul Germaniei).