"În Transnistria vor să mă lichideze!". Fostul președinte Evghenii Șevciuk a fugit din regiune anunțând că se vrea uciderea sa

"În Transnistria vor să mă lichideze!". Fostul președinte Evghenii Șevciuk a fugit din regiune anunțând că se vrea uciderea sa

Fostul președinte al regiunii separatiste Transnistria, Evghenii Șevciuk a fugit în Republica Moldova anunțând că se teme pentru viața sa.

"Informez că alatăieri, deplasându-mă din Tiraspol spre Râbnița am observat că sunt urmărit de autovehiculele de model „Jeep” de culoarea neagră, care, odată cu efectuarea de mine a unor manevre, se opreau și așteptau. Cum am aflat, aceste automobile aparțin colaboratorilor serviciului de pază a companiei „Sheriff”. Mai mult ca atât am fost informat că eu am fost „comandat” de Victor Gușan [unul din acționarii Sheriff]. La comanda sa a fost pregătită o provocare în scopul lichidării mele. Cunoscând resursele acestui cetățean și influența sa asupra guvernării din Transnistria, am fost nevoit să iau măsuri urgente", a anunțat fostul președinte din Transnistria pe Facebook.

El se află acum la Chișinău, sub protecția autorităților, și precizează că riscul la viața sa l-a făcut să ia această măsură și nicidecum faptul că i s-a intentat un dosar penal, iar imunitatea sa a fost ridicată de Sovietul Suprem, conform deschide.md. Șevciuk este acuzat de fraudă în proporții deosebit de mari.

"Provocarea, pregătită „la comandă” a avut loc ieri cu răspândirea unor informații false. În timpul apropiat voi explica mai detaliat această situație, care confirmă absurditatea acțiunilor de ieri", a afirmat Șevciuk.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Șevciuk a explicat că ridicarea imunității sale politice și pornirea unui dosar penal nu este altceva decât o „reglare de conturi” dintre puterea actuală și oponenții ei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe