India a început să ștampileze pe mâini oamenii care sunt bănuiți că au noul coronavirus. Țara ar putea deveni noul focar al pandemiei

India a început să ștampileze pe mâini oamenii care sunt bănuiți că au noul coronavirus. Țara ar putea deveni noul focar al pandemiei

India a început să ștampileze pe mâini oamenii care sunt bănuiți că au noul coronavirus – iar cei care nu respectă regulile de carantină sunt arestați

“Carantină acasă” este mesajul care apare ștampilat pe mâini, împreună cu data la care a fost făcută pentru ca autoritățile să stabilească când se termină cele 14 zile de izolare, potrivit unei fotografii din Indian Express.

Ștampilele au început să fie aplicate luni după ce guvernul din Maharashtra, statul indian a fost lovit cel mai tare de pandemie, cu cel puțin 137 de cazuri confirmate de COVID-19.

„Cei care necesită autocarantină, dar nu vor să stea în spital sau hoteluri și vor să se întoarcă acasă, ar trebui să aibă un sentiment de responsabilitate”, a declarat ministrul de interne indian, Uddhav Thackeray, potrivit Indian Express.

Pătrunderea pandemiei în India, poate transforma această țară într-un nou focar, având în vedere populația totală de peste un miliard de persone.