Șeful organismului de supraveghere nucleară al ONU, Rafael Grossi, a declarat că echipa sa a reușit să adune „multe” informații în decurs de câteva ore, în timpul vizitei de joi de la centrala nucleară din Zaporojie, relatează CNN.
De asemenea, Grossi a declarant că reprezentanții AIEA vor rămâne prezenți acolo: „ Noi nu plecăm nicăieri. AIEA este acum acolo, la centrală, și nu se mișcă. Va rămâne acolo. Vom avea o prezență continuă acolo, la centrală”
Acesta a mai spus că va continua să își facă griji până când situația de la centrala din Zaporojie se va stabiliza.
„Sunt îngrijorat și voi continua să fiu îngrijorat în legătură cu centrala până când vom avea o situație mai stabilă, mai previzibilă. Este evident că integritatea fizică a centralei a fost afectată de mai multe ori din întâmplare și cu intenție.
I am finishing my first visit to #Ukraine’s #Zaporizhzhya Nuclear Power Plant.@IAEAorg is here to stay and will maintain a continued presence at #ZNPP. pic.twitter.com/k4zO3IMe2I
— Rafael MarianoGrossi (@rafaelmgrossi) September 1, 2022
Oriunde v-ați afla și orice ați crede despre acest război, există ceva ce nu trebuie să se întâmple și de aceea încercăm să punem în aplicare anumite mecanisme și să fim prezenți”, a precizat șeful AIEA.
Grossi descrie „situaţia destul de dificilă” a echipei sale, care a auzit tiruri intense în timpul călătoriei spre centrală şi traversând linia frontului.
„Artileria grea cu mitraliere, mortierele – de două sau trei ori au fost într-adevăr destul de îngrijorătoare, aș spune, pentru noi toți. Am beneficiat de un sprijin splendid din partea echipei de securitate a Națiunilor Unite care se află aici cu mine. Așadar, cred că am arătat că comunitatea internațională este prezentă (…) și că vom continua acest lucru”, a adăugat el.
Declarațiile lui Grossi vin în vreme ce Ucraina a acuzat forțele ruse că încearcă să perturbe vizita AIEA la centrala nucleară prin bombardamente în orașul Enerhodar, lângă instalație.
Majoritatea inspectorilor din cadrul misiunii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), inclusiv șeful acesteia, Rafael Grossi, au părăsit centrala nucleară din orașul Enerhodar.
„Deocamdată, pe teritoriul sitului de la Zaporojie au rămas cinci reprezentanți ai AIEA, care descarcă echipamentele aduse și continuă să lucreze”, a precizat Energoatom.