Interviu cu Stelian Tănase despre ultimul secol din istoria României: La câte au făcut pentru țară, Regele Ferdinand și, mai ales, Regina Maria merită o statuie. Ei nu au până în prezent nici una!

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri se apropie, ocazie cu care merită amintite momentele care au marcat ultimul secol din istoria României, precum și personalitățile care au avut o contribuție esențială în evenimentele din 1918.

Istoricul și jurnalistul Stelian Tănase a analizat intr-un interviu contextul social și politic în care a avut loc Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și a vorbit despre felul în care s-a schimbat destinul României din acel moment și până în prezent.

B1.ro: Vorbim de multă vreme de acest an foarte important, 2018. Aș dori să vă invit să faceți o analiză a acestui moment și a veacului trecut.

Stelian Tănase: Nu prea avem ce sărbători 100 de ani de stat național unitar românesc. România nu e o istorie de succes, o societate sau un stat unitar, cât este o poveste care a ratat de multe ori. Dacă ne gândim din 1918 până astăzi, am avut o perioadă interbelică relativ bună sub monarhie, adică sub Ferdinand care s-a prăpădit în 1927, ca și Brătianu, puțin mai târziu. E un an de cezură acest 1927. Apoi am avut Regența și pe Mihai minor, din cauza asta era Regența pentru că Mihai a fost declarat Rege la doar șase ani. În 1930, Regele Carol se întoarce, ceea ce se numește Restaurația și stă zece ani și vreo patru luni pe tron. În septembrie 6, este alungat după ce Românie pierduse Basarabia și Bucovina, pierduse Cadrilaterul și Ardealul de Nord. Mihai revine pe tron și avem război, avem apoi ocupație sovietică, avem apoi regimul naționalist neostalinist al lui Ceaușescu și avem o tranziție care, toată lumea zice, aproape în unanimitate, o tranziție nereușită, care se lungește, care frustrează foarte multă lume, care a general mari dezechilibre sociale, mari inegalități. E o pătură subțire de oameni super-bogați și o majoritate de 20 de milioane de români foarte săraci. Deci nu este o poveste de succes.

Cu toate astea, din punct de vedere simbolic, trebuie neapărat să marcăm 100 de ani de stat național unitar. Iar discuția asta poate chiar o facem, de ce am ratat, unde am fi putut să reușim, unde am fi putut să facem mai bine, că unele au fost ambuscade ale istoriei. Cum am fi putut să scăpăm de ceea ce se întâmplase în Europa, care era împărțită între Hitler și Stalin? România a intrat în angrenaj, inevitabil, și s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

B1.ro: Istoria nu mai poate fi schimbată, poate fi numai consemnată…

Stelian Tănase: Exact. Și nici să nu ne văicărim pe umărul ei nu face sens. Dar au fost și lucruri pe care putem să le discutăm, pentru că puteam face mai bine. Vă dau un singur exemplu și care e legat de aceste zile. În 22 decembrie, Ceaușsescu se prăbușește, două zile mai târziu este judecat și executat. Un proces mascaradă, dar ăsta e finalul… Nu credeți că era mai bine, în acel decembrie, cei care au luat puterea, liderii FSN, Ion Iliescu, Petre Roman să îl sune pe regele Mihai la Versoix și să îl poftească în țară? Nu credeți că era mai practic pentru că era singurul personaj legitim cu cea mai mare experiență istorică, personajul cel mai bine conectat la cancelariile europene, era un personaj recunoscut și pentru că era Rege, și pentru că provenea din familia din care provenea, era un Hohenzollern-Sigmaringen, deși era român, ortodox. Pentru România ar fi fost mult mai eficient, am fi fost mai repede recunoscuți, ușile cancelariilor europene ni s-ar fi deschis mult mai ușor. Pe când, așa am avut mineriade, alegeri falsificate, o reformă economică bazată pe corupție și o poveste nereușită. Atenție! Am avut șansa pentru că, din fericire, Regele se afla în viață, era printre noi. Nu am știut să profităm de o asemenea oportunitate și România a pierdut o mare șansă. E doar un simplu exemplu. Aș putea să mai dau câteva în această sută de ani de oportunități ratate.

B1.ro: Dacă vorbim despre Bucureștiul de astăzi și Bucureștiul de acum 100 de ani…

Stelian Tănase: Palatul Regal a fost casa lui Dinicu Golescu, cea mai frumoasă casă și cea mai mare. Avea și cea mai mare avere. Dinicu Golescu a scris o carte, „Însemnarea călătoriei mele”, pentru că s-a dus în Elveția să-și plaseze copiii, care apoi au devenit pașoptiști. Toți erau masoni, și tatăl, și fiii, eu nu sunt mason ca ei. A scris în cartea asta decalajul între viața Valahiei și Europa Centrală și Occident. A fost foarte șocat, și-a dat seama de înapoierea în care trăiam. Casa era a lui, ea a fost vândută statului. El a plecat în 1821 de la București pentru că era răscoala lui Tudor Vladimirescu și nu s-a mai întors vreodată. S-a retras la Brașov și a rămas surprins că acolo erau clădiri de piatră, nu de paiantă și de chirpici ca la București.

Îi datorăm foarte mult și e o figură uitată Dinicu Golescu. Este casa lui. Aici a fost Cuza, aici s-a instalat și domnitorul Carol I.

Trebuie să spun că în Piața Palatului erau porci și bălți. Așa a fost primit domnitorul Carol I. Asta era România din acel moment. Se creșteau porci acolo, era un mare maidan.

Casa a fost transformată. Aripa dinspre Biserica Krețulescu, unde a fost mai apoi consiliul de stat, este, de fapt o clădire care s-a pus peste casa lui Dinicu Golescu. S-au păstrat anumite părți și pestea ea s-a ridicat toată aripa aceea a palatului. Apoi s-a făcut cealaltă de către domnitorul, Regele, mai apoi Carol I.

Palatul regal a luat foc în anii 20, înainte de moartea lui Ferdinand și a fost reconstruit de Carol al II-lea care a adăugat și aripa dinspre Știrbei Vodă și a făcut această construcție solidă, chiar un edificiu european. De altfel, în ciuda criticilor care se aduc cam nemăsurat lui Carol al II-lea, el a avut și foarte multe calități. În primul rând, probabil că a fost cel mai cult rege pe care l-am avut. În al doilea rând, aspectul Bucureștiului de astăzi sau o parte a lui, pentru că sunt mai multe Bucureștiuri, fiecare epocă are un București, este dat de Carol al II-lea. Acesta este un exemplu, Palatul regal este în forma de astăzi edificiu ridicat sub ordinele lui și sub supravegherea lui. Era foarte atent să se facă cu cele mai bune materiale, cu bani mulți, nu de la el, că golea visteria și știa să facă bani, nu prea avea limite. Dar Bucureștiul, toată amenajarea de la nordul orașului, parcul Herăstrău este opera lui. Floreasca, Herăstrău, cartierul Primăverii, parcul Jianu îi spunea atunci, s-au făcut sub îndrumarea lui, Muzeul Satului, Palatul Elisabeta, toată această zonă îi aparție. Bulevardele, așa cum sunt astăzi, cum au fost tăiate, sunt opera lui. Bucureștiul îi datorează foarte mult lui Carol al II-lea.

B1.ro: În legătură cu Palatul Elisabeta, și subiectul acesta este discutat pentru că membrii Casei Regale ar trebui să părăsească acest palat.

Stelian Tănase: Este un obiect de dispută, părearea mea, cam nejustificat, dar este un obiect. Asta este, politicienii alimentează subiecte, pun cărbuni, bagă bățul prin gard ca să apară pe prima pagină, să dea comunicate și noi, jurnaliștii, să întrebăm.

Palatul Elisabeta a fost construit pentru Elisabeta, în coasta Muzeului Satului, pe malul lacului herăstrău, pentru că Elisabeta a divorțat și s-a întors la București și a locuit în acest palat. Aici a abdicat Regele. Pentru mine, acest loc are ceva toxic, malefic pentru că aici a abdicat Regele, într-o încăpere, la etaj. Mi-a arătat, chiar Majestatea Sa, m-a dus acolo și mi-a arătat. Sunt 70 de ani. Palatul are această semnificație veșnică, aici a fost alungat Regele Mihai, a semnat actul de abdicare, prin violență, prin presiune, prin amenințare. În fond, dacă ar fi refuzat, de ce nu ar fi ajuns în Siberia? Zona era înconjurată de Divizia Tudor Vladimirescu și Horia, Cloșca și Crișan, erau soldați români sovietizați, căzuți prizonieri în al Doilea Război Mondial și care acum jucau partida Armatei Roșii.

Aici este locul în care s-a întâmplat această nenorocire istorică pentru România, pentru că au urmat 45 de ani de nenorociri pentru poporul român și s-a instalat republica bolșevică România, pentru că era realmente opera Armatei Roșii.

Apoi s-a instalat, nu de la Palatul Elisabeta, vorbesc de 22 decembrie 1989, republica FSN-istă, dar tot o republică în neregulă, nu suntem în republica aceea occidentală, democratică. Tot așa, un hibrid istoric nereușit.

Palatul Elisabeta pune probleme pentru că este în discuție statutul Casei Regale, se pregătește o lege specială. Ei vor trebui să fie evacuați în februarie și trebuie, până atunci, să luăm o hotărâte. Eu aș pune o întrebare: Întrucât era proprietatea Regelui, el nu trebuia dat înapoi Regelui ca și Peleșul și Săvârșinul și celelalte? Eu cred că Principesa Margareta ar trebui să stea acolo pe viață, îi aparține.

B1.ro: Vorbim despre aceste clădiri pentru că au avut un rol în istorie, sunt legate de regalitate, pentru că sub această formă de guvernământ s-a petrecut Marea Unire și nu ai cum să separi lucrurile…

Stelian Tănase: În primul rând, regalitatea, cei patru regi pe care i-am avut, a fost și perioada cea mai bună a istoriei românești. Să ne gândim că începe la 10 mai 1866 cu Carol I. Domnia lui Carol I, reformele pe care le-a făcut, aducerea țării în Europa – care venea în siajul reformelor făcute de Cuza și de Kogălinceanu, să fim exacți, nu aici e începutul lumii. Au urmat reformele, carol a reușit să consilideze această Românie înapoiată, săracă pentru că era o natură disciplinată, cazonă, era ofițer, era prinț, era legată cu cea mai puternică familie monarhică din Europa, Hohenzollern-Sigmaringen, conectați cu toate marile Case, cu Romanovii, cu Windsor-ii mai târziu. A adus România în lume, a reușit o Constituție pe care au dat-o politicienii români, cea din 1866, cea mai liberală din Europa, probabil comparabilă cu cea a Belgiei, care acorda drepturi de tip european într-o țară care era încă feudală, era la câteva decenii de fanarioți. A dat o Constituție foarte modernă, așa și-a început domnia. Apoi a făcut prima cale ferată. În 1869, Filaret-Giurgiu, domnitorul inaugurează gara, se duce pe Dunăre în Germania să-și caute o nevastă.

Apoi intră în Răzbioiul de independență, e parte a acestui război. Era vorba de Războiul ruso-turc în care românii au fost solicitați cu Armata să intre în operații. Era și un tratat între România și Rusia să lase trupele să treacă pe aici. Rușii sunt înfrânți și atunci intervine Armata română care aduce un plus de forță, o armată odihniti, bine instruită. Aveam o armată la zi, nu va mai fi la fel și în Primul Război Mondial. Și avem o independeță ratificată de Congresul de la Berlin, un an mai târziu.

Asta îi datorăm lui Carol I. Până atunci, România era vasală Turciei. Îi datorăm mult lui Carol I. Gândiți-vă că a asiguart stabilitatea României până în 1914, când s-a părpădit. De inimă rea a murit. A început Primul Război Mondial, s-a ținut Consiliul de Coronă care s-a pronunțat pentru neutralitate, Armata nu era pregătită și nu se știau care erau sorții războilui, România putea să fie ștearsă de pe hartă. Carol I, care era de părere să intrăm de partea Germaniei, el era neamț, dar opinia publică era pro-franceză, pro-Antantistă, și i s-a făcut un fel de compromis – neutralitate. Eu cred că a murit de inimă rea la 27 septembrie 1914 și e înmormântat la Curtea de Argeș, pe care am văzut-o toți cu tristul prilej al funeraliilor Regelui Mihai I.

B1.ro: Pentru 2018 se discută mult despre statui. De exemplu, se lucrează la o statuie pentru Ferdinand. Este foarte interesant că în România nu avem o statuie a lui Ferdinand.

Stelian Tănase: Și nu avem nici a Reginei Maria. Îi suntem foarte datori Reginei Maria pentru tot ce a însemnat România Mare. A spus cineva că singurul bărbat de la curtea Regelui Ferdinand e Regina Maria, a spus cineva această răutate, dar era și foarte adevărată. Să ne gândim că ea venea din familia Romanov, era foarte temperamentală, foarte frumoasă, eu o ador, care își domina anturajul, foarte voluntară, și care știa politică. Trebuie să vă spun că avea un temperament și un fler politic impecabil. Asta a făcut România Mare.

Când Armata Română era distrusă, când nu mai aveam nicio speranță, ea a spus «rezistăm». Și a rezistat. Armata s-a mobilizat, Regele nu a semnat pacea de la Buftea în care recunoșteam înfrângerea, care însemna că noi am făcut pace separată cu puterile Axei, ceea ce ne-ar fi eliminat de la Versailles.

Oricum, acolo, de plidă, Clemanceau care nu putea să-l sufere pe Brătianu, dar avea o problemă cu românii, cred că trebuia să se controleze mai bine, a vrut să ne respingă de la masa tratativelor, pe ideea că noi am făcut pace separată. Da, dar Regele Ferdinand, la îndemnul Reginei Maria și al lui Brătianu, nu a semnat acea pace, acel armistițiu jenant, rușinos și al unei țări umilite și înfrânte pentru că aliații nu și-au ținut promisiunile față de București. Astfel, România s-a trezit în 1916, când a intrat în război, între două forțe, între Armata care venea din Transilvania și cea care venea din Balcani.

A fost o mare înfrângere la Turtucaia, cea mai mare înfrângere militară a României până la Stalingrad și România a trebuit să se retragă de la București spre Iași, unde s-a stabilit Guvernul, iar sub impulsul foarte energic al Reginei Maria care n-a vrut în niciun fel să se recunoască înfrântă, pentru că a existat scenariul să se retragă Curtea și Guvernul la Odesa, la Kiev sau la Moscova și nu a vrut Regina Maria, dar nu a vrut nici Brătianu.
Regina Maria a contat enorm în acest joc. A avut un rol eminent în acele evenimente. Mergea în spitale la soldați și avea grijă de ei. A probat o abnegație care a și făcut-o iubită, adorată de poporul român.

Când a izbucnit Revoluția, când a abdicat țarul în Rusia, România nu a fost amenințată de o ridicare a maselor, a soldățimii, a țăranilor pentru că perechea regală era iubită de țăranul român, de talpa țării.

Era iubită și din alt motiv, pentru că Ferdinand a promis reforma agrară, a promis reforma electorală, a promis că dă pământ țăranilor, asta fusese cauza răscoalelor din 1907.

Familia Regală a jucat un rol esențial în crearea României Mari, asupra căreia, noi acum tragem linie și aniversăm 100 de ani. Nu trebuie să uităm nici pe Ferdinand, nici pe Regina Maria, dar nici pe Carol I și ceilalți doi Regi.

B1.ro: Când vorbim despre dezvoltarea și construirea României, ne referim mai mult la perioada monarhiei, foarte puțin la perioada comunistă sau la perioada în care a condus Nicole Ceaușescu. Deși, multă lume din România asociază dezvoltarea României cu perioada de comunism, pentru că, nu-i așa, Ceaușeascu făcea fabrici, făcea blocuri, a construit efectiv. Despre perioada asta ce putem să spunem?

Stelian Tănase: A fost cea mai mare nenorocire din istoria României. De altfel, secorul XX, în general, pe plan european, a fost cel mai urât secol de după secolul ciumei. A fost secolul în care două războaie mondiale, pronite din Europa, pe mize europene, au ucis aproape 100 de milioane de oameni. A fost pentru prima dată când rasa umană a fost amenințată de omul însuși, care până în secolul XVIII – XIX și-a folosit rațiunea pentru a ameliora condițiile de viață, de a lungi viața. Acum, rațiunea umană, descoperirile tehnicii și științei din secolul XIX și începutul secoului XX, au fost folosite împotriva omului. A fost o decădere a umanului fără precedent și spre ca istoria să nu se repete și că lecția a fost învățată.

B1.ro: Deci, construcția pe care au receptat-o oamenii care au prins acea perioadă a comunismului, cum ați cataloga-o? Au fost niște ani în care, într-adevăr s-a construit, oamenii aveau case, primeau de la partid…

Stelian Tănase: Au fost construcții ca lagărele de concentrare, în sensul că s-au construit blocuri, ca să aducă forța de muncă din rural să munceasă pe șantiere ca niște sclavi și să facă această utopie comunistă care spunea că societatea comunistă este posteritatea capitalismului. Erau cărați din zonele agricole, acolo unde proprietatea țăranului a fost desființată, suiți în vagoane ca vitele, aduși în zonele urbane periferice și au fost băgați în fabricile, în aceste obiective faraonice de tip stalinist care au dezvoltat o industrie de secol XIX, o industrie care, în momentul în care se deschidea o fabrică, era deja depășită și nu putea să-și vândă marfa pe piețele libere. Și atunci făcea troc cu Rusia, cu Polonia, cu Cehoslovacia. Ăsta a fost tipul de dezvoltare pe care a generat-o cominismul.

Faptul că oamenii au căpătat apartamente la bloc care se dădeau prin sindicat, la partid, este un fapt. Dar dacă ar fi rămas Români aceea liberală, democratică, occidentală, aceste blocuri ar fi fost nu niște cutii de chibrituri mizere în care am fost siliți să locuim, ci niște locuințe decente. Sunt niște blocuri făcute foarte ieftin, foarte prost și probabil că multe dintre ele vor dispărea din București, vor fi închise, făcute să sară în aer. Se construia mult, foarte ieftin și ca să bage acolo sclavii.

Ei acolo dormeau, erau niște dormitoare, de fapt, aceste cartiere, Berceni, Balta Albă, Drumul Taberei. Dimineața se înghesuiau în mijloacele de transport, alea care erau, disperați să ajungă la birou ca semneze condica, munceau opt ca niște sclavi în fabricile populare ale dictaturii proletariatului, seara, cu aceleași mijloace veneau în dormitoarele respective, unde televiziunea și radiourile operau câteva ore de propagandă. Și a doua zi o luau de la capăt. procreau între timp, pentru că Ceaușescu ceruse să fim mulți, să fim 25-30 de milioane, și își făceau norma familiile. Faptul că spunem azi că Ceaușescu a făcut blocuri, mie îmi vine să râd, pentru că nu se putea, am trăit și eu 25 de ani într-o garsonieră și apoi într-un apatament cu două camere dintr-un cartier bucureștean oarecare și nu se putea locui. Zidurile erau așa subțini, dacă îi dădeau un umăr se prăbușea, auzeai tot ce vorbeau familiile de sus și de jos, din stânga și din dreapta, și când intram pe cordorul acela ca să ajung la ușa mea, știai ce post de radio ascultă fiecare, Europa Liberă, bineînțeles, și știai ce mănâncă, pentru că erau niște mirosuri… Erau niște blocuri jalnice, niște locuințe de lumea a treia, inacceptabile.

B1.ro: Dar dacă vorbim despre Bucureștiul de după 1947, vorbim acum, de exemplu, despre Casa Poporului, o construcție….

Stelian Tănase: Faraonică, un eșec, a distrus Bucureștiul pentru acea construcție care va rămâne acolo ca o rană pentru veșnicie. Ceaușescu a distrus o cincime din București ca să construiască acea clădire hidoasă, nefuncțională, neterminată și cred că nici nu va fi terminată vreodată. Cred că una din marile teme ale arhitecților ar trebui să fie cum scăpăm de ea. Nu să o arunce în aer, nici nu se poate, ci să o îmbrace în așa fel încât să fie umană, să nu mai fie un colos într-un deșert. Nu este o clădire ale cărei proporții să se potrivească cu străzile din jur, cu țesutul urban, cu perspectiva. Este o huidumă, o hardughie, un colos de zid care nu are nicio legătură cu Bucureștiul. Bucureștuiul a fost tăiat cu cuțitul, dacă vreți, până la bariera Vergului, pe axa est-vest, și zona de dincolo nu mai are nicio legătură cu Bucureștiului. Nu știu cum o să reparăm asta. Este spiritul rău al Bucureștiului acolo, eu când trec pe acolo întorc privirea, nu pot să mă uit direct în față.

B1.ro: Dacă vorbim despre obiective sau monumente care ne leagă de Marea Unire sau de România Mare, am observat că de 1 Decembrie, defilarea se face pe sub Arcul de Triumf, care este un simbol.

Stelian Tănase: Trebuie să legăm de Calea Victoriei acest moment. Aș vrea să mai dau un exemplu. La 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand și Regina Maria se întorc din triunghiul morții de la Iași, unde Guvernul se refugiase și rezistase eroic tentativelor Puterilor Centrale de a distrge statul românesc. Regele și Regina vin la București, suntem în 1 Decembrie 1918, această dată esențială pentru statul român și pentru existența lui. Noi uităm, din cauza adunării de la Alba Iulia, acest moment. Uităm că tot la 1 Decembrie, Regele și Regina se întorc acasă, în Capitala Regatului România. Și vin de la Iași, coboară din tren la Gara Regală, Gara Mogoșoaia, pe care acum am văzut-o cu tristul prilej al funeraliilor Regelui Mihai I, aici îi așteaptă o gardă călare, primesc cai și merg călare, de la Gara Regală până la zona care este acum Piața Scânteii, care atunci nu exista, e făcută sub comuniști, și o iau pe Calea Victoriei, sunt așteptați ca niște zei, era triumful victoriei, România era liberă, era mare și se opresc la Palatul Regal.

Asta e un foarte mare moment de restaurare a statului român care, doi ani fusese pus sub semnul întrebării. Și încă o dată, ca de atâtea alte prilejuri, axa este Calea Victoriei.

Arcul de Triumf a fost, în primul rând, cel mai popular subiect de presă în perioada interbelică, se spunea că, atunci când nu ai un subiect, scrii de Arcul de Triumf. De ce? Pentru că întâi s-a făcut din materiale proaste, a fost o schelă, lemn, apaintă, pânză, chestie românească ca să inaugureze, ca să vină un prim-ministru, chiar Regele, să facă acolo ceremonie cu fanfară, simbolic. România avea nevoie de gesturi simbolice pentru că era o țară foarte vulnerabilă.

Iar același Carol al II-lea dă ordin să se facă o construcție de nivel european, cu materiale serioase. Și s-a făcut și a fost inaugurat de Carol al II-lea așa cum îl vedem astăzi, mai ales acum, când s-au repus niște basoreliefuri care dispăruseră în perioada comunistă.

Acolo s-au făcut parăzile, acolo deflipm de 1 Decembrie, dar are și momente proaste, pe acolo a trecut și Armata sovietică.

B1.ro: Ați văzut imaginile de la înmormântarea Regelui Mihai. Momentul acela de pe Calea Victoriei parcă a fost un arc în timp. Dacă făceam imaginile alb-negru, parcă ne întorceam cu zeci de ani în urmă.

Stelian Tănase: Mulțimile din 1 Decembrie 1918, entuziaste, primind pe Rege și pe Regină, de data asta în doliu, erau aceleași de acum câteva zile. România s-a întors la spiritul ei, la regalitatea ei și trebuie să vă spun, privind felul în care poporul român l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai, nu e ultimul rege, o să mai avem regi sau regine, istoria nu se termină acum. România e lipită de ideea aceasta de regalitate care a fost cea mai fastă pentru ea. privind felul în care oamenii s-au dus la palat să-și ia adio de la Rege, mulțimile, faptul că oamenii au stat nopțile, am fost și eu, am stat într-o noapte acolo, mi-a creat impresia că poporul ăsta are o șansă. Pentru că atâtea răutăți ni se întâmplă, atâtea prostii vedem din partea așa-zselor noastre elite politice și intelectuale, atâta nesiguranță și incertitudine avem de 28 de ani, încât când vezi poporul ăsta adunat și plin de bun-simț, de recunoștință și cerândi-și iertare pentru ce i-au făcut Regelui care merita cu totul alt tratament, m-am gândit că totuși suntem un popor bun, că avem o șansă, că ceva se va întâmpla cu noi, poate chiar un miracol.

B1.ro: Credeți că un referendum cu această temă ar avea succes?

Stelian Tănase: Nu cred că e cazul de referendum. În primul rând dintr-un motiv de logică elementară – nu-mi aduc aminte ca la abdicarea Regelui, comuniștii să fi făcut vreun referendum. A fost alungat samavolnic, încălcând Constituția, și nu văd de ce acum ar trebui să reluăm istoria, inventând o procedură care nu s-a folosit în cazul abdicării sale. Dacă s-ar fi făcut referendum atunci, acum puteam să refacem referendumul, să zicem că avem o altă orientare la acest moment. La abdicarea Regelui a fost pur și simplu o lovitură de stat dată de cozile de toopor ale Armatei Roșii și Regele a fost alungat spre nenorocirea noastră, pentru că a urmat din 47, până în 89 o istorie plină de nenorociri, plină de insatisfacții, de ruină și de rău.

100 de ani de istorie în București povestiți de Stelian Tănase

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic