Ion Păduraru: Înțeleg situația și consider că a fost nevoie să fac acest pas. Nicolae Timofti se declară încântat că Păduraru a acceptat candidatura la funcția de premier al Republicii Moldova (VIDEO)

Ion Păduraru: Înțeleg situația și consider că a fost nevoie să fac acest pas. Nicolae Timofti se declară încântat că Păduraru a acceptat candidatura la funcția de premier al Republicii Moldova (VIDEO)

După ce candidatura în funcția de premier a lui Vlad Plahotniuc a fost respinsă, președintele Nicolae Timofti a venit cu o nouă propunere. Acesta l-a desemnat pe secretarul generat al Administrației Prezidențiale, Ion Păduraru, candidat la funcția de premier.

Ion Păduraru, alături de președintele Nicolae Timofti au avut câteva lucruri de spus despre această decizie. Ion Păduraru a declarat că înțelege situația și a fost nevoie să accepte această propunere de candidatură.

Declarații ale lui Ion Păduraru și Nicolae Timofti

#DIRECT_ONE_qzcrvb#

„Nu m-am așteptat să fiu propus, a fost o zi foarte lungă, am lucrat cu toata echipă. Este o mare responsabilitate. Am acceptat și înțeleg care e situația și consider că în situația de astăzi, a fost nevoie sa fac acest pas, iar cu ajutorul lu Dumnezeu, vom merge mai departe”, a spus Ion Păduraru.

Președintele Nicolae Timofti a avut numai cuvinte de laudă la adresa sa, spunând că acesta va putea colabora ușor cu liderii altor state Europene, dar și cu SUA și Rusia.

„Domnul Păduraru are experianță de activitate în interiorul statului. A fost ministrul justiției, a fost judecător, anchetator și procuror- cum am spus, este un om cu o experiență în viață. Se orientează foarte ușor în probleme statului, interne sau externe. Eu sunt sigur că el va avea acces la cancelariile europene și a altor țări cu care noi colaborăm. Va fi acceptat și înteles și îmi dă dreptul ca noi să sperăm să avem relații foarte bune cu Europa, cu SUA dar și cu Rusia. Se poate discuta cu el, cunoaște limbi străine și îi va fi ușor să intre în contact cu alți lideri de stat”, a spus pre;edintele Nicolae Timofti.