Referendum istoric în Irlanda privind AVORTUL. Premier: „Este o decizie care se ia o dată la o generație”

Referendum istoric în Irlanda privind AVORTUL. Premier: „Este o decizie care se ia o dată la o generație”

Irlandezii sunt chemaţi la urne vineri pentru a se pronunţa în privinţa unui articol din Constituţie, adoptat în 1983, care prevede că un fetus are acelaşi drept la viaţă ca mama, transmit agenţiile internaţionale, preluate de Hotnews.

Ţară catolică, Irlanda are una dintre cele mai restrictive legi în privinţa avortului, procedura fiind interzisă chiar şi în situaţiile de viol sau incest. Avortul se pedepseşte cu închisoare până la 14 ani exceptând cazul când viaţa mamei se află în pericol.

Datorită constrângerilor din propria ţară, în jur de 3.500 de femei călătoresc anual în afara ţării, majoritatea în Marea Britanie, pentru a face avort, iar aproximativ 2.000 de femei cumpără online, ilegal, pastile de avort şi le consumă fără supraveghere medicală.

Este aşteptat ca rezultatul referendumului să fie unul strâns care va confirma traiectoria Irlandei de la o ţară conservatoare catolică la una liberală sau va indica o limită pentru reformele sociale din ultimii zeci de ani.

Dacă se va vota în favoarea anulării articolului, guvernul plănuieşte să permită avortul fără restricţii în primele 12 săptămâni ale sarcinii. Vor fi, de asemenea, permise avorturile în primele 23 de săptămâni pentru situaţiile în care sănătatea mamei va fi supusă riscului sau în cazul unei anormalităţi a fetusului.

Prim-ministrul irlandez, Leo Varadkar, a declarat că referendumul „este o decizie care vine o dată la o generaţie”. Dacă propunerea de a anula clauza constituţională eşuează, cel mai probabil vor mai trebui să treacă încă 35 de ani până la organizarea unui nou vot, a avertizat el.