Jurnaliştii de la Agenţia britanică Reuters au anulat greva de 48 de ore ce fusese programată pentru zilele de joi și vineri.
Membrii Sindicatului Național al Jurnaliștilor din Londra a acceptat o mărire de 3% a salariilor oferită de conducerea companiei. Sunt garantate 2,5 procente în plus la salariu pentru toţi jurnaliştii şi restul se va acorda în funcţie de performanţă.
Anterior, sindicaliştii au respins oferta patronatului de creştere a salariilor cu 1,75 %. Greva era programată să aibă loc pe 9 şi 10 februarie când se prezintă raportul de activitate al companiei care patronează agenţia de ştiri din Marea Britanie.
Angajaţii Reuters au mai ameninţat şi în 2008 şi 2009 cu întreruperea activităţii după ce, în urma fuziunii dintre companiile Reuters şi Thompson, noul management a decis să facă restructurări.
Agenția Reuters numără circa 2.800 de angajați care activează în mare parte în afara Marii Britanii.