Emisarul internaţional al ONU şi Ligii Arabe pentru Siria Kofi Annan se află în Bagadad, unde urmează să discute cu premierul irakian Nouri al-Maliki despre situaţia din Siria, informează Washington Post.
Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, Ali al-Dabbagh, a anunțat că există un plan pentru a pune capăt violențelor care durează de 16 luni în Siria, însă nu a vrut să elaboreze.
Aceasta este prima vizită a lui Annan în Irak de când a devenit emisarul ONU. După mai multe încercări de a ajunge la un acord cu Siria, Annan apelează acum la aliații administrației de la Damasc pentru soluționarea conflictului.
Luni, Annan a ajuns la un acord cu preşedintele sirian Bashar al-Assad asupra unei noi „abordări”, pe care urmează să o prezinte rebelilor, în încercarea de a pune capăt violenţelor.