Joe Biden: „SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul statelor membre NATO/ Nu ne dorim un război distructiv. Dacă Rusia va ataca Ucraina, acesta va fi un război care ține de alegere/ Lumea nu va uita că Rusia a ales distrugere și moarte fără rost” (VIDEO)

Joe Biden: „SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul statelor membre NATO/ Nu ne dorim un război distructiv. Dacă Rusia va ataca Ucraina, acesta va fi un război care ține de alegere/ Lumea nu va uita că Rusia a ales distrugere și moarte fără rost” (VIDEO)
Joe Biden va susține o conferință de presă unde va discuta despre planurile SUA în procesul de detensionare a conflictului de la granița Ucrainei Foto: Hepta - Zuma Press / Oliver Contreras

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a susținut la ora 22:30 (ora României) o conferință de presă referitoare la negocierile cu Rusia, în vederea detensionării conlictului de la granița Ucrainei.

„Președintele va face observații scurte, oferind o actualizare despre (n.r. situația din) Rusia și Ucraina”, a transmis Casa Albă.

„El va reitera faptul că Statele Unite rămân deschise la diplomație, în strânsă coordonare cu Aliații noștri, bazându-se pe multiplele rampe diplomatice pe care noi, aliații și partenerii noștri le-am oferit Rusiei în ultimele luni. Statele Unite continuă să creadă că diplomația și de-escaladarea sunt cea mai bună cale de urmat, dar (n.r. America) este pregătită pentru orice scenariu.”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale a SUA.

https://www.youtube.com/watch?v=lW4fuHit9HI

Discursul lui Joe Biden

„Înca de la începutul crizei am fost clar spunând că SUA sunt gata de orice. Suntem pregătiți să ne angajăm în discuții diplomatice, (…) dar și în acte decisive în urma unui eventual atac al Rusiei în Ucraina, care rămâne o posibilitate”

„Președintele Putin și cu mine ne-am înteles ca echipele noastre sa comunice, alături de aliații noștri europeni. (…) Ar trebui să oferim diplomației toate șansele de reușită. (…) SUA a pus pe masă mai multe propuneri pentru oferirea de stabilitate în cadrul securității europene.”

„Noi propunem noi măsuri de control al armelor, noi măsuri de transparență, noi măsuri de stabilitate strategică. Aceste măsuri se aplică tuturor părților (n.r. implicate în conflict), atât pentru NATO, cât și pentru Rusia. (…) Cu toate acestea, noi nu vom sacrifica principii de bază. Națiunile au dreptul la suveranitate și integritate teritorială, cât și libertatea de a-și alege drumul, împreună cu libertatea de a se asocia cu cine își doresc.”

„În opinia noastră, cea mai bună cale de înaintare pentru toate părțile (n.r. implicate în conflict) , este cea a de-escaladării. Vom continua eforturile diplomatice în cadrul consultărilor cu aliații și partenerii noștri.”

„Ministerul rus al Apărării a raportat astăzi că unele unități militare vor fi retrase din apropierea Ucrainei. Ar fi bine, dar nu am observat asta până acum. Analiștii noștri constată că (n.r. trupele rusești) rămân într-o poziție amenințătoare. Rusia înconjoară Ucraina acum cu mai mult de 150.000 de trupe. O invazie rămâne în continuare posibilă.”

„Vreau să fiu clar referitor la ceea ce nu vom face. SUA și NATO nu sunt o amenințare pentru Rusia. Ucraina nu amenință Rusia. Nici SUA, nici NATO nu au rachete în Ucraina. Nici nu avem planuri pentru a duce rachete acolo.”

„Nu dorim să facem rău poporului rus și nici nu ne dorim să destabilizăm Rusia. Către cetățenii ruși mă adresez: nu sunteți dușmanii noștri! Nici nu cred că vă doriți un război distructiv și sângeros împotriva Ucrainei, o țară cu un popor față de care aveți atât de multe legături de familie, istorie și cultură.”

„Al Doilea Război Mondial a fost un război care a presupus o necesitate, dar dacă Rusia va ataca Ucraina, acesta va fi un război care ține de alegere.”

„Nu spun aceste lucruri pentru a provoca, ci pentru a spune adevărul, pentru că adevărul contează. Asumarea responsabilității contează. Dacă Rusia va invada, costul uman al Ucrainei va fi imens, iar costul strategic al Rusie va fi tot imens. Rusia va întâlni un val enorm de condamnare internațională. Lumea nu va uita că Rusia a ales distrugere și moarte fără rost.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`