Locul din Europa în care primești 84.000 de euro ca să te muți. Ce condiție trebuie să îndeplinești pentru a putea încasa banii

Locul din Europa în care primești 84.000 de euro ca să te muți. Ce condiție trebuie să îndeplinești pentru a putea încasa banii
Sursa Foto: Freepik.com

Dublinul propune stimulente generoase, în cadrul unui program de zece ani, persoanelor care aleg să se mute pe termen lung pe aproximativ 20 de insule.

Se pare că aceasta este încercarea Irlandei de a da o nouă viață unor locuri aproape pustii, nelocuite și abandonate, relatează CNN, potrivit news.ro.

Irlanda oferă 84.000 de euro oricui alege să se mute în una din insulele sale

Cu toate că peisajele de pe insulă sunt unele de vis, oamenii nu se înghesuie să locuiască acolo. Astfel, Guvernul a decis că este momentul perfect pentru oferirea unui stimulent cât se poate de generos.

Între aceste insule se află şi Inis Mór, pe care s-a filmat recent „The Banshees of Inisherin”, nominalizat la Oscar.

Programul guvernamental „Our Living Islands” ajută comunitățile care nu sunt legate de continent prin poduri și sunt izolate de maree. Ca parte a proiectului, Guvernul irlandez va plăti peste 84.000 de euro noilor rezidenți ai comunităților de pe respectivele insule.

„Obiectivul acestei politici este să ne asigurăm că comunităţi durabile şi dinamice continuă să trăiască şi să prospere timp de mulţi ani”, se arată pe site-ul Guvernului irlandez.

Oferta este valabilă, însă, în anumite condiţii

Cei interesați de această ofertă trebuie să țină cont de câteva condiții pe care trebuie să le respecte.

Conform Guvernului irlandez, potențialii rezidenți trebuie să cumpere și să dețină o proprietate pe una dintre insule. Clădirea trebuie să fie „construită înainte de 1993” și să fie „nelocuită de cel puțin doi ani”.

Mai mult decât atât, suma de 84.000 de euro alocaţi poate fi folosită numai la lucrări de decoraţiuni, izolare şi îmbunătăţire a structurii construcţiei.

Nu în ultimul rând, trebuie obținut dreptul de ședere în țară. Permisele de ședere nu sunt esențiale pentru achiziționarea de proprietăți, dar sunt pentru cei care doresc să locuiască permanent pe insule.

„Ambiţia noastră este ca vizitatorii să continue să descopere şi să aprecieze bogăţia culturală, patriomonială şi de mediu unică pe care le oferă insulele”, îşi exprimă speranţa Guvernul irlandez.

Această iniţiativă urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2023.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`