Confruntări violente, vineri seară, pe străzile din Atena. Totul s-a întâmplat în timpul unui marș la care au participat peste 10.000 oameni și care a fost organizat pentru a marca revolta studențească din 1973 care a dus la răsturnarea juntei militare, aflate atunci la conducerea statului, informează ABC News.
Scene violente pe străzile din Atena: Un marș la care participau 10.000 de oameni s-a încheiat cu incidente între polițiști și manifestanți
#DIRECT_ONE_hrkatd#
Marșul s-a desfășurat fără incidente până când oamenii au ajuns în fața sediului Ambasadei Statelor Unite, pe care unii greci o acuză de susținerea regimului dictatorial militar.
La un moment dat, însă, mai mulți tineri, aflați în cartierul Exarchia, au început să arunce cu pietre și sticle incendiare. Imediat forțele de ordine au intervenit, însă confruntările au degenerat.
Aproximativ 5.000 de polițiști s-au aflat pe străzile din capitala Greciei pentru a supraveghea desfășurarea marșului.
Potrivit sursei citate, protestele de acest fel, care sunt organizate în fiecare an devin de cele mai multe ori manifestații față de politicile guvernamentale și măsurile de austeritate impuse de creditorii internaționali ai Greciei.