MAE a revenit cu un comunicat de presă, prin intermediul căruia a dezmințit informațiile transmise miercuri seara, cu privire la obligativitatea testării tuturor turiștilor, la graniță.
Confuzia s-a produs dintr-o eroare în traducerea unor documente oficiale, precizează Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a solicitat încetarea contractului cu traducătorul de la care ar fi plecat informațiile false.
„În contextul informațiilor anunțate de MAE în cursul zilei de ieri, cu privire la modificarea condițiilor de intrare în Grecia, MAE precizează că, dintr-o regretabilă eroare de traducere a Ambasadei României la Atena a normelor publicate în Monitorul Oficial elen, nu a fost inclusă mențiunea testării conform unui algoritm stabilit de către autoritățile elene la trecerea frontierei, inducându-se ideea greșită că toți cetățenii care vor intra în Grecia pe cale terestră vor fi supuși testării.
În acest context, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus încetarea raporturilor de muncă cu traducătorul de pe plan local care a efectuat traducerea, precum și cercetarea disciplinară și sancționarea responsabililor din cadrul misiunii diplomatice care trebuiau să valideze aceste informații”, a notat MAE.
Fiecare turist care intră în Grecia să prezinte certificatul de vaccinare sau testul PCR negativ sau antigen sau certificatul de boală sau diagnostic pozitiv, valabil între două și nouă luni, cu excepția copiilor sub 12 ani.
Turiștii care vor călători în Grecia au posibilitatea de a afișa Certificatul Digital COVID al Uniunii Europene în format digital sau tipărit.
De asemenea, fiecare persoană care intră în Grecia are obligaţia de a completa Formularul de Localizare Pasager (PLF), cel târziu la ora 23:59 în ziua dinaintea sosirii în Grecia.
Din data de 19 iunie, guvernul de la Atena a introdus următoarele modificări: Recunoașterea testelor rapide, ceea ce înseamnă că acum înainte, intrarea în Grecia, fără alte măsuri restrictive, va fi permisă călătorilor din străinătate care prezintă un rezultat negativ al testului rapid (testul antigenului), nu mai vechi de 48 de ore înainte de intrare în Grecia. Testul trebuie făcut de un laborator autorizat și rezultatul, emis în limba engleză.
A doua măsură vizează creșterea limitei de vârstă pentru verificarea copiilor turiști. În urma recomandărilor UE, verificările certificatelor necesare la intrarea în țară sunt efectuate copiilor cu vârste peste de 12 ani și peste, în loc de 6 ani, așa cum a fost până de curând. Copiii cu vârsta sub 12 ani nu au obligația să prezinte test PCR / antigen la intrarea în Grecia.