Mai mulți români au fost arestați în Franța, după ce au înșelat turiștii / Cum au reușit să adune peste un milion de euro pe an

Mai mulți români au fost arestați în Franța, după ce au înșelat turiștii / Cum au reușit să adune peste un milion de euro pe an
Turnul Eiffel. Sursa foto: Pixabay

22 de membri ai unui grup infracțional format din cetățeni români, care escrocau turiști în apropierea Turnului Eiffel, au fost arestați de poliția franceză, potrivit AFP.

Aceștia au fost duși în arest la sediul Serviciului central pentru curse și jocuri de noroc al Subdirecției de luptă împotriva imigrației ilegale.

Grupul infracțional a reușit să obțină un milion de euro pe an

Șeful rețelei, aflat în România, nu a fost arestat, însă partenera sa se numără printre cei arestați de autoritățile din Franța. Toți membrii grupării sunt bănuiți că au înșelat turiștii cu jocul alba-neagra, în zona Champs-de-Mars din Paris.

Cei care câștigau în urma acestei metode erau complicii celui care manipula paharele, dându-se drept jucători, pentru a-i incita pe turiști să mizeze. Miza inițială era de 50 de euro.

Zilnic, grupul infracțional organiza 20 astfel de mese pe drumul public. La finalul zilei, aceștia aveau strânși până la 3.000 de euro. Potrivit surselor apropiate dosarului, operațiunea a făcut posibilă reținerea conducătorului rețelei și dezmembrarea „unui adevărat grup infracțional organizat”.

Conform surselor judiciare, o anchetă preliminară a fost deschisă în decembrie 2022, fiind încredințată la 1 iunie 2023 unui judecător de instrucție.