Peste 10.000 de militanți ucraineni de extremă dreaptă au sărbătorit sâmbătă în centrul capitalei, Kiev, împlinirea a 75 de ani de la înființarea Armatei Insurecționale Ucrainene (UPA), o controversată organizație militară care și-a desfășurat activitatea în anii 1940 și 1950, relatează AFP, potrivit Agerpres.
![]()
Participanții au defilat prin centrul Kievului, fluturând drapele negre și roșii, culorile UPA, sau galbene și albastre ale Ucrainei.
Mai mulți activiști au purtat portrete ale lui Stepan Bandera, liderul naționaliștilor ucraineni în anii 1930 și 1940, scandând "Bandera este un erou!" sau "Glorie Ucrainei!". La lăsarea serii, mai multe persoane au aprins torțe și fumigene.
![]()
Stepan Bandera, asasinat de KGB în 1959 la Munchen, este considerat de multă lume din Ucraina ca un erou și simbol al luptei pentru independența acestei foste republici sovietice, în timp ce alții, în special din estul separatist al țării, îl acuză că a colaborat cu naziștii.