Cântărețul Michael Buble și soția sa,LuisanaLopilato, sunt cei mai fericiți părinți de când au aflat că băiatul lor cel mare, în vârstă de trei ani, a scăpat de cancer. Micuțul a fost diagnosticat cu cancer în luna noiembrie a anului trecut și de atunci a început să urmeze un tratament, care s-a dovedit a fi un real succes.
Soția artistului, Luisiana, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă care s-a ținut în Argentina despre starea de sănătate a băiețelului lor și le-a mulțumit tuturor fanilor care i-au încurajat și le-au dovedit că sunt alături de ei în toată această perioadă grea.
”Este dificil pentru mine să vorbesc despre acest lucru, este foarte recent evenimentul și încă sunt sensibilă la acest subiect. Dar dragostea este pretutindeni, iar oamenii mă opresc pe stradă să mă încurajeze. Este minunat să știu că am suport din toate părțile.”, a spus Luisiana, potrivit Click!.
Băiatul a făcut chimioterapie timp de patru luni, iar acum medicii i-au dat vestea pe care o așteptau, și anume că micuțul s-a vindecat.
"Mulțumesc lui Dumnezeu, Noah este bine. Când ți se întâmplă lucruri de genul ăsta, trebuie să lupți. Nouă ni s-a întâmplat. Acum apreciez mult mai mult viața, mă bucur de fiecare zi. Aș dori să le mulțumesc oamenilor pentru sprijinul lor, pentru rugăciunile și dragostea lor. Vreau să le spun că ne-au ajutat foarte mult”, a mai spus actrița.
Luisiana a mai spus că ceea ce a ajutat-o să depășească această experiență dramatică a fost credința în Dumnezeu.”Credința mea, ne-a dat nouă un miracol. Am de venit mai puternică și fiul meu s-a făcut bine”.
buble
#DIRECT_ONE_3ixs6r#