Micii fotbaliști salvați dintr-o peșteră din Thailanda au decis să devină călugări budiști. Cei 12 copii și antrenorul lor au povestit cum au fost salvați (VIDEO)

Micii fotbaliști salvați dintr-o peșteră din Thailanda au decis să devină călugări budiști. Cei 12 copii și antrenorul lor au povestit cum au fost salvați (VIDEO)

Cei 12 dolescenți și antrenorul lor, salvați din peștera din Thailanda, au susținut o primă conferințăd e presă. Aceștia au povestit momentele teribile prin care au trecut și cum au rezistat în grota inundată circa două săptămâni.

”Le-am spus tuturor, luptați în continuare, nu disperați”, a povestit unul dintre băieți despre momentele din timpul numeroaselor zile petrecute în peșteră.

Altul, Ardoon Sam-aon, în vârstă de 14 ani, și-a amintit de momentul în care doi scafandri britanici i-au găsit, pe 2 iulie.

”A fost ceva magic. A trebuit să mă gândesc mult înainte să pot răspunde la întrebările lor”, a spus el, potrivit Hotnews.

Antrenorul echipei de juniori, Ekkapol Chanthawong a povestit că în timp ce săpau în căutarea unei posibile ieșiri, s-a auzit un zgomot. Ardoon a fost cel care a îndreptat lanterna spre apă. Când scafandrii britanici au ieșit la suprafață, el a a fost atât de șocat că nu a putut zice decât ”hello!”.

Toti cei 12 băieți și antrenorul au decis, ca în semn de omagiu pentru scafandrul thailandez mort în încercarea de a-i salva, să devină călugări budiști. Antrenorul Ekkapol Chantawong a explicat că vor merge la un templu și vor trece prin ceremonie împreună.

Micii fotbaliști salvați dintr-o peșteră din Thailanda să devină călugări budiști. Cei 12 copii și antrenorul lor u povestit cum au fost salvați

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`