Ministrul bulgar de interne, despre Schengen: „Am împiedicat 160.000 de tentative de trecere ilegală a frontierei”

Ministrul bulgar de interne, despre Schengen: „Am împiedicat 160.000 de tentative de trecere ilegală a frontierei”
Foto: Hepta - Actionpress / Claus Kiefer

Ministrul Stoianov a precizat că au existat zile în luna precedentă în care încercările de traversare ilegală a frontierei bulgare au fost de circa 1.000-1.500 pe zi.

Este vorba în principal despre persoane din Ucraina, Republica Moldova, Polonia şi alte ţări

Ministrul bulgar al afacerilor interne, Kalin Stoianov, a declarat în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de la Bruxelles că Bulgaria a împiedicat 160.000 de tentative ilegale de trecere a frontierei de la începutul anului, faţă de 100.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Rador Radio România.

„În ultimele luni, procentul bulgarilor care transportă, organizează şi efectuează logistica pentru migranţi ilegali în Bulgaria a scăzut serios. Este vorba în principal despre persoane din Ucraina, Republica Moldova, Polonia şi alte ţări, însă sunt din ce în ce mai puţini bulgari”, a explicat ministrul de interne, citat de G4Media.

Kalin Stoianov a avut întrevederi bilaterale cu omologii săi din Austria, Spania, România şi Grecia şi a menţionat că pe 4 octombrie va vizita Austria, împreună cu premierul Nikolai Denkov şi o delegaţie bulgară: „Consider că ne îndreptăm în direcţia bună şi vom face tot posibilul pentru a schimba poziţia Austriei şi Ţărilor de Jos cu privire la admiterea noastră în Schengen”, a afirmat ministrul bulgar de interne.

Oficialul bulgar a declarat că împreună cu Spania, se va face tot posibilul ca Bulgaria şi România să fie admise în Schengen în decembrie.