Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a fost filmat în timp ce îi spunea unui lider al mişcării de protest din Ucraina, că dacă nu susţine acordul se va lăsa cu multe victime în rândul manifestanţilor.
„Dacă nu susţineţi acest acord, veţi avea legea marţială, veţi avea armata. Veţi fi toţi morţi”, spune Sikorski.
Ulterior, preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei au semnat, în prezenţa mediatorilor europeni, un acord de ieşire din criză, care prevede concesii importante din partea puterii, dar care ar putea să fie considerate insuficiente după baia de sânge care a îndoliat Kievul.
Acordul prevede un scrutin prezidenţial anticipat, formarea unui guvern de coaliţie şi o reformă constituţională. Acordul a fost obţinut în urma unor violenţe care s-au soldat cu 80 de morţi, începând de marţi, la Kiev.
Principalii trei lideri ai opoziţiei ucrainene, Vitali Kliciko, Arseni Iaţeniuk şi Oleg Tiagnibok au semnat acordul, alături de miniştrii de Externe german Franz-Walter Steinmeier şi polonez Radoslaw Sikorski. Reprezentantul Rusiei nu a semnat textul.