„Mohamed Ahmed, sunt cu ochii pe tine!": Reacția unei stewardese când la bordul aeronavei s-a urcat un musulman

„Mohamed Ahmed, sunt cu ochii pe tine!": Reacția unei stewardese când la bordul aeronavei s-a urcat un musulman
Foto: prepcrewaircareers.com

Un bărbat de origine musulmană a dat în judecată American Airlines acuzând compania de “comportament discriminatoriu”. La vederea acestuia, o stewardesă ar fi spus, prin intermediul sistemului de sonorizare, Mohamed Ahmed, locul 25-A: Sunt cu ochii pe tine'.

Radwan s-ar fi apropiat apoi de însoţitoarea de zbor şi i-ar fi cerut explicaţii cu privire la remarcile pe care le-a făcut. Aceasta ar fi răspuns că supraveghează pe toată lumea, adăugând că Mohamed Radwan este „prea sensibil". După discuţii cu stafful companiei despre comportamentul stewardesei, bărbatul a fost, în cele din urmă, escortat afară din aeronavă, susține avocatul bărbatului, conform Gândul.

Simțindu-se jignit și discriminat, Mohamed Ahmed s-a adresat Consiliului pentru Relaţiile Americano-Islamice, care a înaintat o plângere Ministerului Transporturilor din SUA.