Compania Neuralink, care se ocupă de cipuri cerebrale, a miliardarului Elon Musk, a declarat marți, 19 septembrie, că va începe testele cu implanturi cerebrale pe oameni, după ce a primit aprobarea din partea unei comisii de evaluare independente.
Comisia de evaluare independentă a aprobat companiei Neuralink lansarea primului test pe oameni al implantului său cerebral pentru pacienții cu paralizie, relatează Reuters.
Acest studiu are ca scop testarea siguranței și eficacității interfeței creier-computer a Neuralink pentru a permite persoanelor care suferă de paralizeze să controleze dispozitive externe prin gândire, anunță compania.
La acest experiment vor putea participa pacienții cu paralizie cauzată de leziuni ale măduvei spinării cervicale sau de scleroză laterală amiotrofică, potrivit anunțului companiei, scrie G4Media.ro.