Nicio persoană liberă nu își acoperă fața: Elveția propune interzicerea vălului islamic, dar turismul ar putea fi grav afectat

Nicio persoană liberă nu își acoperă fața: Elveția propune interzicerea vălului islamic, dar turismul ar putea fi grav afectat
Foto: evz.ro

Elveția vrea să interzică vălul islamic, iar propunerea va fi discutată în Parlamentul țării. Există, însă, o problemă – turismul ar putea fi afectat.

Aprecierea francului elveţian faţă de euro a obligat industria turismului din Elveţia să atragă vizitatori din China şi Orientul Mijlociu, în loc de turiştii tradiţionali din Europa.

Astfel, atragerea vizitatorilor bogaţi din Golful Persic ar putea deveni foarte dificilă.

„Ţările arabe sunt o piaţă tot mai importantă pentru noi. Interdicţia nu ar îmbunătăţi imaginea noastră de ospitalitate”, a explicat președintele unei asociații hoteliere.

În Elveţia, numărul înnoptărilor turiștilor din Arabia Saudită, Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite aproape s-a dublat în perioada 2011-2014, la 725.000, scrie Mediafax.

Ticino, cel mai sudic canton din Elveţia, a urmat exemplul Franţei, care a interzis acoperirea feţei în public.

Luna trecută, Walter Wobmann, parlamentar al Partidului Poporului Elveţian, anti-imigraţie, care a reuşit în 2009 să promoveze prin referendum interzicerea construcţiei de moschei cu minarete, a anunţat că va începe strângerea de semnături pentru interzicerea vălului, argumentând că nicio persoană liberă nu îşi acoperă faţa.

În Franţa, femeile care îşi acoperă faţa riscă o amendă de 150 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`