Americanii se pregătesc să înfrunte, luni, la New York, în nord-estul și centrul SUA o nouă scădere a temperaturilor, resimțite până la minus 50 grade, ce a fost prognozată pentru această săptămână, informează AFP.
Valul de ger, însoțit de ninsori şi ploi îngheţate, a provocat circa zece morţi în mai puţin de o săptămână. Plecat din nordul Statelor Unite şi Canada vecină, valul de frig s-a extins în Midwest şi ameninţă chiar regiunile situate mai în sud şi ferite în mod tradiţional, precum Tennessee şi Alabama.
În cursul zilei de luni, din Missouri şi până în regiunea Marilor Lacuri, sunt așteptate ninsori.
„Temperaturile cele mai mici din ultimii aproape 20 de ani vor afecta nordul şi centrul Statelor Unite”, precizează meteorologii.
„Combinate cu rafale de vânt, aceste temperaturi se resimt la niveluri potenţial mortale, mai scăzute de minus 51 de grade Celsius pe alocuri”, au mai anunțat ei.
La aceste temperaturi, apar leziuni grave ale pielii după doar câteva minute de expunere, au amintit autorităţile, care au multiplicat apelurile la prudenţă.
Populaţia a fost avertizată împotriva riscurilor de blocare a maşinilor pe drumurile îngheţate din cauza deversării canalizărilor, provocată de îngheţ, şi în mai multe oraşe locuitorii au fost invitaţi să rămână acasă şi să îşi facă provizii de hrană.