O femeie în vârstă de 41 de ani a murit la bordul unui avion care se îndrepta spre Carolina de Nord, după ce i s-a făcut rău în timpul zborului, scrie People.
Zborul a fost deviat către Aeroportul Internațional Providenciales din cauza unor „nevoi medicale” ale unui pasager, declară un purtător de cuvânt al companiei aeriene American Airlines.
Asistența medicală a fost solicitată pentru femeia respectivă în timp ce primea manevre de resuscitare cardio-respiratorie, în jurul orei locale 18:15.
„O echipă medicală a fost trimisă la fața locului, iar pacienta a fost transportată la Cheshire Hall Medical Centre, unde a murit”, au precizat autoritățile.
Pentru a determina cauza morții, autoritățile vor efectua o necropsie. Numele femeii nu a fost făcut public, chiar dacă WXIN-TV, afiliat Fox, a raportat că aceasta era din Indiana.
Un alt incident care a implicat un alt avion al American Airlines a avut loc tot miercuri.
După mai puțin de două ore de la decolarea din New York, zborul 94 a fost deviat spre Boston, deși trebuia să ajungă în Spania.
Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Logan cu puțin înainte de ora 22:15, însă pasagerii au fost nevoiți să rămână în Boston peste noapte.
Compania aeriană a declarat că aeronava a aterizat la Logan din cauza unei probleme de întreținere, fiind scos din serviciu pentru verificări.