O îndrăgită cântăreață a suferit un AVC, în timp ce susținea un concert. Momentul în care s-a prăbușit pe scenă a fost surprins de fanii care o filmau

O îndrăgită cântăreață a suferit un AVC, în timp ce susținea un concert. Momentul în care s-a prăbușit pe scenă a fost surprins de fanii care o filmau
Sursa Foto: Freepik.com

O îndrăgită cântăreață a suferit un accident vascular cerebral (AVC), chiar în timp ce susținea un concert.

Cine e artista care a suferit un AVC pe scenă, în timpul unui cincert

Este vorba despre Marinella, una dintre cele mai populare cântăreţe din Grecia. Ea a susținut un concert, miercuri, la emblematicul Odeon antic de la poalele Acropolei din Atena, au menționat surse spitaliceşti, potrivit Agerpres care citează AFP.

Momentul în care a căzut pe scenă a fost filmat

În aceste momente, se află la terapie intensivă, informează Știripesurse.

Pe înregistrările filmate din tribune se poate observa cum cântăreaţa de muzică folk, în vârstă de 86 de ani, s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului.

Marinella a reprezentat Grecia la concursul Eurovision din 1974, competiţie câştigată de grupul suedez ABBA cu piesa „Waterloo”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`