O româncă și fostul patron al PRO TV, aleși în fruntea evreilor din întreaga lume

O româncă și fostul patron al PRO TV, aleși în fruntea evreilor din întreaga lume

Congresul Mondial Evreiesc, forul suprem de conducere al evreilor din întreaga lume, reunit la New York duminică, luni și marți în prezența a peste 600 de delegați din 90 de țări, și-a ales noua conducere pentru un mandat de patru ani. În postul de președinte a fost reales magnatul american Ronald Lauder, fostul patron al companiei media CME, din care face parte PRO TV, anunță InPolitics.

România are o anume legătură cu noua conducere a congresului mondial, prin intermediul Colettei Avital, fosta membră a Knessetului, născută în București, și care a fost aleasă în boardul executiv.

Colette Avital a emigrat din România în anii '50 și a urcat treptele politicii israeliene pînă la candidatura la președinție, în 2007. Acum cîțiva ani, numele ei a fost vehiculat în PSD ca potențial candidat prezidențial din partea partidului social-democrat.

Din partea evreilor români, la congres a participat Ovidiu Bănescu, viceliderul Federației Comunităților Evreiești din România.