Declarații îngrijorătoare din partea Moscovei. Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Peninsula Crimeea, care este teritoriu rus, afirmă Mihail Ulianov, directorul Departamentului de neproliferare din Ministerul rus de Externe, potrivit agenţiei TASS.
”Nu am idee dacă în acest moment sunt staţionate arme atomice în Crimeea şi nu am cunoştinţă de vreun plan în acest sens, dar Rusia poate face acest lucru”, a spus Ulianov.
Declarațiile vin după ce generalul Serghei Karakaiev, comandantul Forelor Strategice ruse, afirma în decembrie 2014 că Moscova nu intenţionează să instaleze armament strategic în Crimeea.
„Nu este necesar acest lucru. Raza de acţiune a rachetelor balistice moderne permite lovirea ţintelor oriunde în lume fără ca inamicul să prezinte pericol pentru frontierele Rusiei”, spunea Karakaiev.
Rusia a avertizat recent că va lua „contramăsuri” faţă de exerciţiile NATO din Marea Neagră.