Oligarhii ruși deja plâng după bani. Încă 4 au cerut încetarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina: „Oameni nevinovați mor în fiecare zi. E inacceptabil!”

Oligarhii ruși deja plâng după bani. Încă 4 au cerut încetarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina: „Oameni nevinovați mor în fiecare zi. E inacceptabil!”
Foto: Hepta - DPA Images / Ty O neil

Încă patru oligarhi ruși au cerut încetarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Oleg Tinkov, David Yakobavșvili, Alexander Tynkovan și Igor Rybakov controlează afaceri evaluate la miliarde de dolari. Or sancțiunile istorice impuse de Occident au lovit în plin economia Rusiei și, deloc o supriză, și averile lor. Duminică, oligarhii Oleg Deripaska și Mihail Fridman au cerut, de asemenea, încetarea războiului.

Oligarhii ruși, disperați din cauza războiului declanșat de Putin

„Acum, în Ucraina, oameni nevinovați mor în fiecare zi, acest lucru este de neconceput și inacceptabil! Statele ar trebui să cheltuiască bani pentru tratarea oamenilor, pentru cercetarea medicală împotriva cancerului. Suntem împotriva acestui război!”, a scris, pe Instagram, Oleg Tinkov, fondatorul Tinkoff Bank, evaluată în 2021 la 4,7 miliarde de dolari.

Un mesaj pro-pace a avut și David Yakobavșvili, fondatorul JSC Wimm-Bill-Dann, una dintre cele mai mari companii de lactate din Rusia, scrie publicația economică rusă RBC, citată de G4Media.

„Sunt pacifist și fac lucrări de caritate. Sunt sigur că oamenii pot să se pună de acord. Afacerile și diplomația au câștigat întotdeauna în fața războaielor, luați exemplul bătălia de la Poltava. În timpul acesteia, un grup de comercianți ruși s-a dus în Suedia, iar comercianții suedezi au ajuns la Moscova și părțile au găsit un limbaj comun. Așa cum spuneam în copilărie, pace în lume!”, a spus Yakobavșvili, pentru RBC.

Alexander Tynkovan, fondator al rețelei M.Video, a dat de înțeles că poporul rus nu susține acțiune regimului Putin: „Premiul Nobel nu se dă în zadar. Este necesar să se tragă o linie între autoritățile ruse și poporul rus”.

Iar Igor Rybakov, coproprietar al grupului TechnoNIKOL, evaluat la 2 miliarde de dolari, a deplâns situația fără de întoarcere în care a ajuns țara sa: „Ieri mi s-a părut că va fi tam-tam politic dur, presiune etc., iar astăzi înțeleg că punctul fără întoarcere a fost depășit și aceasta va fi o chestiune care va atinge viața a milioane de oameni. Este trist”.

Ce au spus oligarhii Oleg Deripaska și Mihail Fridman

Teama că vor rămâne fără averi i-a făcut și pe Oleg Deripaska și Mihail Fridman să ceară reinstaurarea păcii.

„Această criză va costa vieți și va afecta două națiuni care s-au avut ca frații timp de sute de ani. Deși o soluție pare groaznic de îndepărtată, nu pot decât să mă alătur celor a căror dorință arzătoare este ca vărsarea de sânge să ia sfârșit”, a transmis Fridman.

Deripaska, fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal, a cerut începerea cât mai rapidă a negocierilor și a subliniat: „Pacea este foarte importantă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe