Comitetul de monitorizare a sancțiunilor impuse de ONU Coreei de Nord a anunțat luni că patru nave de transport marfă, suspectate de încălcare a rezoluțiilor Națiunilor Unite, au fost recent interzise în porturi din toată lumea, transmite AFP, citată de Agerpres.
"Este prima oară în istoria Națiunilor Unite" că nave, identificate ca transportând mărfuri vizate de rezoluțiile ONU, sunt interzise în porturi, a subliniat Hugh Griffiths, coordonator al experților însărcinați cu dosarul nord-coreean.
El a vorbit pe acest subiect în fața jurnaliștilor la finalul unei ședințe publice a ONU. Interzicerea intrării în porturi a fost o decizie luată pe 5 octombrie, a precizat Griffiths.
"Aceste patru nave sunt interzise în toate porturile (…) pentru că ar fi transportat mărfuri interzise", a adăugat el, refuzând să precizeze despre ce produse era vorba.