Papa Benedict al XVI-lea, despre intrarea Croaţiei în UE: O măsură logică, justă şi necesară

Papa Benedict al XVI-lea, despre intrarea Croaţiei în UE: O măsură logică, justă şi necesară
Papa Benedict al XVI-lea a declarat, sâmbătă, că aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană este o măsură "logică, justă şi necesară", informează AFP. "Intrarea voastră (n.r. a croaţilor) este logică,...

Papa Benedict al XVI-lea a declarat, sâmbătă, că aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană este o măsură „logică, justă şi necesară”, informează AFP.

„Intrarea voastră (n.r. a croaţilor) este logică, justă şi necesară”, a afirmat Papa Benedict în avionul cu care se îndrepta către Zagreb.

Suveranul Pontif a ajuns la Zagreb la orele dimineţii, unde a fost întâmpinat de preşedintele croat, Ivo Josipovici.

Papa Benedict al XVI-lea se află într-o vizită de două zile în Croaţia, unde va discuta perspectivele europene ale ţării, care speră să încheie în iunie negocierile de aderare la UE şi să adere efectiv la jumătatea anului 2013.

Suveranul Pontif se va întâlni, sâmbătă după-amiază, şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, ai vieţii politice şi culturale, înainte de a intra în dialog cu tinerii croaţi, în piaţa centrală din Zagreb.

Papa Benedicat al XVI-lea va celebra slujba de duminică la Zagreb, iar în cursul serii va reveni la Vatican.

Papa susține aderarea Croației la UE

Embed: