Externe
Parchetul francez a dezmințit bilanțul de doi morţi anunţat anterior de Le Parisien, în urma schimbului de focuri care a avut loc în localitatea Dammartin-en-Goële, în timpul urmăririi fraților Kouachi, relatează L’Express.
Cu puţin timp în urmă, Le Parisien anunţat că, în urma schimbului de focuri care a avut loc la Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite.
Totodată, potrivit Le Figaro, ce doi suspecţi în atentatul comis miercuri la Charlie Hebdo, Cherif şi Said Kouachi, au luat ostatică o persoană în compania Création Tendance Découverte situată în zona industrială a Dammartin-en-Goële la nord de Paris, în urma unui schimb de focuri. Anterior, France 2 anunţa zece ostatici.