Un avion a intrat neautorizat în spaţiul aerian de la periferia Parisului, care a fosrt închis din cauza reuniunii ONU. Avionul a fost escortat de o aeronavă de vânătoare, potrivit Mediafax.
Forţele Aeriene franceze au trimis Un avion de vânătoare de tip Rafale a fost trimis de Forșele Aeriene pentru interceptarea unei aeronave uşoare care intrase fără autorizaţie în zona aeriană restricţionată stabilită în Bourget, la periferia nordică a Parisului
„Avionul nu avea autorizaţie pentru a ateriza pe aeroportul Bourget. Am trimis un aparat Rafale pentru a-l intercepta. Dat fiind că nu existau intenţii ostile, avionul a fost escortat până la aeroportul Pontoise”, a declarat un oficial militar
Avionul avea capacitatea de șase locuri și venea din Belgia, iar pilotul nu era informat în legătură cu restricţiile de zbor din zona Parisului.