Mişcarea Partidului Piraţilor a înregistrat un nou succes, duminică, după ce un politician din rândurile sale a fost ales primar în oraşul elveţian Eichberg. Programatorul Alex Arnold a primit 63% din totalul voturilor şi i-a depăşit pe ceilalţi doi contracandidaţi ai săi, devenind primar la doar 31 de ani, scrie Torenntfreak.
Reprezentantul Partidului Piraţilor a reuşit să-şi depăşească cei doi contracandidaţi, ambii aparţinând Partidului Elveţian al Poporului , cel mai mare partid din Elveţia.
„Acesta este o răscruce pentru tânărul nostru partid. Pentru ca un membru al partidului nostru să câştige majoritatea voturilor trebuie să se admită că nu suntem doar un fenomen, ci că facem cu adevărat parte din această societate”, a declarat preşedintele partidului, Thomas Bruderer.
„Ca să-l parafrazez pe Armstrong, această victorie într-un micuţ orăşel din Elveţia este un pas enorm pentru mişcarea noastră politică”, a comentat şi fondatorul filialei sudeze, Rock Falkvinge.
Acesta este unul dintre cele mai răsunătoare succese pentru Partidul Piraţilor din Elveţia, înfiinţat în 2006. În Elveţia, partidul a fost înfiinţat abia în urmă cu trei ani.
În 2009, partidul a primit două mandate în Parlamentul European.