Patru copii sunt acuzați că au dat foc unui om al străzii în sudul Siberiei

Patru copii sunt acuzați că au dat foc unui om al străzii în sudul Siberiei
Foto: themes.com

Patru copii din sudul Siberiei sunt acuzați de procurori ruși că au dat foc unui on al strazii. Aceștia, cu vârste între 7 și 13 ani, sunt acuzați că au furat sticla de spirt al omului străzii, l-au stropit pe acesta cu lichidul inflamabil, iar apoi i-au dat foc, relatează The Moscow News.

Potrivit martorilor, o fetiță de 12 ani a luat sticla și tot aceasta i-ar fi dat și foc.

Cei care au asistat la incident ai stins flăcările și au chemat ambulanța, dar acesta a decedat la spital. Cauza morții sale au fost arsurile la nivelul feței, corpului, dar și a sistemului respirator.

Copii nu pot fi judecați pentru crimă, din cauza faptului că justiția rusă poate pedepsi doar suspecții care au împlinit vârsta de 14 ani atunci când au săvârșit crima.