Mii de musulmani din întreaga lume s-au adunat în Marea Britanie pentru o convenție în cadrul căreia au respins extremismul și violența grupărilor teroriste precum Statul Islamic, informează The Independent.
Mai bine de 30.000 de membri ai mișcării Ahmadiyya Islamic s-au întâlnit în Hampshire, în cadrul unei convenții care a durat trei zile – a 50-a reuniune anuală de acest fel.
În ultima zi, participanții au depus un jurământ de pace și un angajament de credință față de statele din care provin.
”Singurul lucru pe care teroriștii reușesc să-l facă este să încalce învățămintele sfântului Coran și sfântului profet Muhammad. Să fie clar că ei nu practică Islamul, ci se pare că și-au inventat propria religie plină de ură și otravă”, a susținut Hazrat Mirza Masroor Ahmad, potrivit Mail Online.
Peste 30.000 de musulmani din întreaga lume s-au adunat în Marea Britanie pentru a condamna extremismul și grupările teroriste
Mișcarea Ahmadiyya are 129 de centre în toată Marea Britanie, inclusiv moscheea din sudul Londrei, cea mai mare din vestul Europei.
”Cei peste 30.000 de oameni din cele peste 90 de țări care s-au adunat la convenție au venit dintr-un spirit de fraternitate și pentru a mulțumi pentru siguranța și libertatea pe care au găsit-o în Marea Britanie.
Mulți dintre ei au fugit pentru a scăpa de persecuțiile din țările lor și, împreună, își vor reafirma angajamentul de a urma adevăratele învățăminte ale Islamului – adică acelea ale păcii – și pentru a contracara toate formele de extremism și intoleranță”, a declarat, la rândul său, Rafiq Hayat, președintele acestei comunități.