Naționaliștii aflați la putere în Polonia îndepărtează țara tot mai mult de principiile Uniunii Europene.
Liderul Jaroslaw Kaczynski a declarat că partidul pe care îl conduce nu va ceda în fața UE și își va menține controversatele reforme din sistemul judiciar.
Kaczynski susține că aceste măsuri vor ajuta la stoparea corupției în Polonia.
Nu de aceeași părere sunt și oficialii de la Bruxelles. La fel ca și în cazul României, Comisia Europeană atrage atenția că modificările la Legile Justiției ar putea îndepărta Polonia de la valorile democratice, scrie Hotnews.
Mai mult, Guvernul polonez este vizat de o procedură inedită declanșată de executivul european pentru un ansamblu de reforme care, potrivit Bruxellesului, amenință de manieră „sistemică” statul de drept în Polonia, oferind guvernului controlul asupra justiției.