Premierul Belgiei, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: „Mă aştept să se facă şi paşii următori, dacă lucrurile merg conform planului”

Premierul Belgiei, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: „Mă aştept să se facă şi paşii următori, dacă lucrurile merg conform planului”
Foto: Hepta.ro / hepta photo agency / Claus Kiefer

Premierul belgian Alexander De Croo a spus că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schegen cu frontierele aeriene și navale este un prim pas iar dacă lucrurile vor decurge conform planului, se așteaptă „să se facă şi următorii paşi”, relatează Agerpres.

Premierul belgian, despre aderarea României la Schengen

„Oamenii au tendinţa de a analiza discursurile plecând de la ceea ce nu este în ele. (…) Cred că paşi importanţi înainte au fost făcuţi în ultimele săptămâni, ştiu că este ceva parţial, dar este important că aceşti paşi au fost făcuţi. Şi ştiu că ambele ţări au făcut mari eforturi, paşi înainte, pentru a răspunde la toate întrebările care au fost puse de atâtea ţări legate de Schengen. Şi vrem să aplaudăm cu adevărat toate eforturile făcute”, a declarat De Croo în cadrul conferinței de presă comune cu președinta Parlamentului European, Roberta Mestola.

Premierul belgian a subliniat că aderarea parțială la spațiul de liberă circulație a României și Bulgariei este „un semn bun şi un prim pas, dar mă aştept ca, dacă lucrurile vor continua să meargă conform planului, să se facă şi următorii paşi”.

„Aşteptăm şi noi, în acest parlament, ca aceşti paşi următori să se facă”, a spus, la rândul său, șefa Legislativului UE, salutând totodată decizia luată la finalul anului trecut, „în ultima zi a preşedinţiei spaniole” privind aderarea la Schengen a celor două țări cu frontierele navale și aeriene. Potrivit aceste decizii, România şi Bulgaria vor adera parțial la Schengen începând din 31 martie 2024.

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a anunțat că Viena menține dreptul de veto la aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre. ”Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare”, a declarat acesta, pentru diepresse.

Austria anunță că își menține dreptul de veto

Pe de altă parte, Gerhard Karner a spus că Austria nu impune condiții concrete celor două țări: „Nu este vorba doar de România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este într-o situație dezastruoasă. Nu eu sunt cel care dă note pentru România și Bulgaria. Fac campanie la nivel european pentru un sistem funcțional. Iar acest lucru se va întâmpla doar dacă granița externă va fi protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația asupra căruia UE a convenit și pe care trebuie să îl punem în aplicare. Numai atunci va putea exista din nou o libertate deplină de circulație în UE”, a declarat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt românii care primesc salarii mai mari cu peste 23%, după ce Guvernul a majorat salariului minim pe economie
13:44 - Noi controverse îl vizează pe Călin Georgescu. Acesta a plagiat-o pe regina elfă Galadriel din „Stăpânul Inelelor”, într-un videoclip în care vorbește despre cum s-a schimbat lumea
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)