Premierul britanic Theresa May vrea un răspuns "puternic și unitar" din partea UE față de acțiunile Rusiei în Siria. Aceasta a declarat, joi, la summitul de la Bruxelles, că principala temă a Regatului Unit la această reuniune este legată de atrocitățile pe care le autoritățile de la Moscova le comit asupra civililor sirieni.
"Trebuie să afişăm o poziţie puternică şi unită faţă de agresiunea rusă. Este vital să cooperăm să exercităm în continuare presiuni asupra Rusiei, pentru ca să-şi oprească îngrozitoarele atrocităţi, sfâşietoarele atrocităţi în Siria ", a declaratMay pentru presă, scrie DailyMail.
"Regatul Unit a pus pe agenda acestui summit acţiunile ruse în Siria", a adăugat premierul britanic.
May va avea o întrevedere și cu președintele României. Iohannis a anunțat că joi va discuta, la Bruxelles, cu premierul britanic pentru a discuta despre situația românilor din Regatul Unit.
Theresa May participă pentru prima dată în calitate de premier la un summit la Bruxelles. Liderii celor 28 de state membre UE discută la acest sfârșit de săptămână despre rolul Moscovei în Siria,luând în calcul "toate opţiunile, inclusiv impunerea unor sancţiuni suplimentare" "susţinătorilor regimului" preşedintelui sirian Bashar al-Assad .