Antonio Costa a demisionat din funcția de prim-ministru al Portugaliei, marți, după percheziția efectuată de poliție la reședința sa oficială în cadrul unei anchete de corupție, relatează Politico.
Polițiștii portughezi au percheziționat reședința oficială a lui Antonio Costa și l-au reținut pe șeful său de cabinet, Vitor Escaria, a anunțat procurorul general al țării.
În anchetă este investigat și Costa, a precizat Parchetul general al Portugaliei.
Ancheta se referă la schemele de exploatare de litiu din nordul Portugaliei și la un proiect pe hidrogen din Sines.
Guvernul socialist al lui Antonio Costa a sprijinit cu entuziasm numeroase scheme pentru extragerea de litiu din diverse zone ale Portugaliei ca parte din eforturile UE pentru a asigura materii prime esențiale, dar proiectele respective au stârnit controverse din cauza calității reduse pe care o au materiile ce urmau a fi extrase și pagubele disproporționate pe care le-ar fi produs mediului operațiunile specifice.
Costa și-a anunțat demisia după o discuție purtată cu președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, potrivit Reuters.
El susține că este cu conștiința împăcată, dar că nu intenționează să se lanseze în cursa pentru un nou mandat de premier.
În cadrul anchetei are calitatea de suspect și ministrul infrastructurii, Joao Galamba.
Antonio Costa s-a arătat „pe deplin disponibil să coopereze” cu sistemul judiciar.
„Demnitatea funcțiilor de prim-ministru nu este compatibilă cu nicio suspiciune asupra integrității sale, a bunei sale conduite și cu atât mai puțin cu suspiciunea practicării oricărei fapte infracționale”, a afirmat Antonio Costa, marți, în cadrul unor declarații de presă.