Președintele interimar din Venezuela a făcut anunțul momentului…

Președintele interimar din Venezuela a făcut anunțul momentului...
Sursă foto: hepta.ro

Juan Guaido, liderul opoziției anti-Maduro și președintele interimar din Venezuela recunoscut de peste 50 de state, printre care și România, a făcut anunțul momentului.
Primul camion cu ajutoare umanitare a intrat în țară pe la frontiera cu Brazilia, în ciuda măsurilor extraordinare luate de Guvernul Maduro, care consideră că aceste transporturi sunt de fapt o tentativă mascată de intervenție militară americană, potrivit AFP preluat de Agerpres.

„Atenţie Venezuela: anunţăm oficial că primul transport de ajutoare umanitare a intrat pe la frontiera noastră cu Brazilia. Este un mare succes, Venezuela!”, a scris Guaido pe Twitter.

Organizatorii convoiolui anunțau că, sâmbătă dimineață, două camioane care transportau circa opt tone de ajutoare umanitare au plecat de la o bază aeriană din Boa Vista (nordul Braziliei) către Pacaraima, la graniţa cu Venezuela.

Juan Guaido, președintele interimar recunoscut de cele mai importante state din comunitatea euroatlantică, anunța pentru presă plecarea iminentă a unui convoi din Columbia: „Ajutorul umanitar este în acest moment în drum spre Venezuela pentru a salva vieţi”.

Opozantul a stabilit ziua de sâmbătă ca termen limită pentru intrarea în Venezuela a alimentelor şi medicamentelor, furnizate în principal de Statele Unite. Pentru a bloca intrarea lor, Caracas a ordonat închiderea vineri a celor trei principale poduri de la frontieră. Un al patrulea, cel din Tienditas, a fost blocat cu containere de armată la începutul lunii februarie.

Patru camioane cu ajutoare umanitare cu destinaţia Venezuela, pe care se aflau zeci de voluntari, încercau sâmbătă să forţeze trecerea din Columbia, au declarat jurnalişti AFP.

Cel puţin patru protestatari au fost răniţi în timp ce mulţimea încerca să forţeze barajele ridicate de soldaţi şi poliţişti care au lansat gaze lacrimogene şi au folosit gloanţe de cauciuc, potrivit aceloraşi surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`