O echipă de medici chirurgi din China a reușit, pentru prima dată, să transplanteze un plămân de porc modificat genetic într-un pacient uman aflat în moarte cerebrală. Această cercetare, publicată în revista Nature Medicine, marchează o nouă etapă în studiile despre xenotransplantare, informează Daily Mail.
Operația a fost efectuată la Universitatea Medicală Guangzhou, unde un plămân de porc din rasa Bama Xiang a fost transplantat unui bărbat de 39 de ani, declarat în moarte cerebrală după o hemoragie.
Cercetătorii au menționat că „plămânii de porc nu au fost transplantați niciodată la oameni”, conform Daily Mail.
După intervenție, organul a rămas viabil și funcțional timp de 216 ore, adică nouă zile, ceea ce sugerează că în viitor oamenii ar putea trăi cu plămâni de origine animală.
Pentru a realiza transplantul, cercetătorii au utilizat tehnologia CRISPR, care a permis eliminarea antigenelor ce ar fi putut provoca respingerea organului de către sistemul imunitar uman. Această metodă, deși controversată, facilitează modificarea precisă a ADN-ului.
După transplant, specialiștii au observat primele semne de afectare a plămânului după 24 de ore, iar în zilele trei și șase au apărut simptome de „respingere mediată de anticorpi”. Din acest motiv, experimentul a fost oprit în a noua zi.
Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că „acest studiu arată fezabilitatea xenotransplantului de plămân de la porc la om și oferă informații esențiale despre barierele imunologice, fiziologice și genetice care trebuie depășite”, conform Daily Mail.
Lipsa organelor pentru transplant rămâne o criză pe tot globul. Experimentele cu inimi, rinichi și ficat de la porci modificați genetic au arătat rezultate promițătoare, dar plămânii sunt o provocare mai mare, fiind foarte fragili și expuși la factori externi.
Cercetătorii cred că, deși transplanturile de plămâni de porc la oameni în viață sunt încă departe de a deveni realitate, această procedură deschide calea pentru noi soluții medicale.
Studiile viitoare vor încerca să optimizeze medicamentele imunosupresoare, să îmbunătățească conservarea organelor și să testeze pe pacienți cu insuficiență respiratorie severă.