Putin consideră „necesar” ca Rusia că crească producția celor mai noi tipuri de arme

Putin consideră „necesar” ca Rusia că crească producția celor mai noi tipuri de arme
Sursa Foto: Hepta.ro/ Gavriil Grigorov / Sputnik

Vladimir Putin s-a întâlnit, luni, cu directorul general al companiei Rostec și i-a spus că este „necesar” să crească producția celor mai noi tipuri de arme, în timp ce Ucraina afirmă că săptămâna trecută rușii au folosit circa jumătate de milion de muniții.

Lipsă de personal calificat

Totuși, producția crescută nu este posibilă, din cauza lipsei de personal calificat, a spus directorul companiei, dar Putin a adus în discuție creșterea rapidă a salariilor, conform Hotnews.

Directorul Rostec a spus că anul trecut îndeplinirea comenzii a fost de 99,5%, fiind un procent foarte mare.

Putin vrea și creșterea producției de drone, Kub și Lancet, neavând nevoie de pilot. Acestea și-au dovedit eficiența, spune președintele rus.
Dar, la polul opus, ucraineni susțin că forțele ruse au utilizat circa 500.000 de muniții doar în ultima săptămână pe frontul de est.

„Este vorba de bombardamente continue de artilerie, prin care trebuie să treacă soldaţii noştri. Inamicul a risipit aproape o jumătate de milion de muniţii în est doar săptămâna trecută”, a declarant ministrul adjuct al apărării ucrainene Hanna Maliar.

Confruntări în Harkov

Aceasta a mai transmis că regiunea Harkov a fost regiunea în care s-au dat cele mai multe bombardament, în speranța că vor recupera pozițiile pierdute, dar nu au reușit.

Confruntări intense au avut loc în zonele împădurite de la este de Lîman, iar rușii încearcă să înconjoare Avdiivkda, dar fără success. Maliar a mai spus că rușii riscă să își piardă soldații „în luptele de stradă” din acele zone, fapt pentru care nu merg acolo.

Comandantul forţelor ucrainene din sud, Oleksandr Tarnavski, a spus, duminică seara, că rușii au atacat pozițiile ucrainene de 21 de ori și au efectuat 608 de bombardamente într-o singură zi. Totuși, și ucraineni s-au lupta din răsputeri și au efectuat 1.344 misiuni de tragere și au distrus 21 de unități de echipament militar rusesc.