Un nou raport al ONU privind formele contemporane de sclavie a constatat că în regiunea Xinjiang, situată în extremitatea vestică a Chinei, există lagăre de muncă forţată. Acestea ar constitui una dintre coloniile de muncă forţată unde statul comunist ar controla oameni indezirabili guvernului precum uigurii, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.
În ciuda eforturilor PCC de a nega persecuţiile politice de acest gen, documentele scurse în 2019 despre programele de „reeducare” din lagăre precum şi anumite înregistrări video din 2020 au pus capăt acestei „dileme”, informează The Epoch Times Romania, citând un raport publicat de ZeroHedge.
Statele comuniste, conform sursei citate, consideră credinţele şi practicile religioase drept o concurenţă inacceptabilă pentru cultul statului: dacă un grup de oameni arată respect faţă de Dumnezeu sau faţă de propria lor credinţă mai mult decât manifestă faţă de guvern, atunci aceştia devin „periculoşi” pentru autorităţi şi intervin forţele represive.
Lagărele de muncă sunt continuarea politicii de purificare etnică folosite de China pentru a pacifica şi absorbi Tibetul după ce l-a invazia militară din 1949. Aici sunt închişi numeroşi uiguri iar tipologia lagărelor pare să urmeze un model maoist/sovietic, care se concentrează pe sclavie, separarea familiilor şi sesiuni elaborate de propagandă menite să insufle supunerea faţă de autorităţile comuniste; propaganda este însă însoţită de ameninţările cu tortura sau moartea ca mijloace de a obţine supunerea oamenilor.
Tomoya Obokata, raportor special al ONU, declarat că există dovezi referitoare la munca forţată „în rândul minorităţilor uigure, kazahe şi a altor minorităţi etnice în sectoare precum agricultura şi industria prelucrătoare” în regiunea Xinjiang. În replică, guvernul de la Beijing a contestat concluziile raportorului, acuzându-l pe oficial de „abuz de autoritate” pentru a „defăima şi denigra China” şi că ar „servi drept instrument politic pentru forţele anti-China”.
China susţine că programele de muncă sunt menite să „lupte împotriva terorismului”, deşi nu a oferit niciodată vreo dovadă legitimă în acest sens şi că lucrătorii ar fi „plătiţi”, fapt infirmat de prizonieri sau de scurgerile de informaţii din interiorul sistemului represiv.