Stațiunea Platja d’Aro, din Spania, are reguli noi pentru turiști pentru a reduce comportamentul inadecvat al acestora.
Autoritățile au adoptat regulile noi cu scop de a limita turismul excesiv de petrecere, conform G4media.
Astfel, turiștii vor trebui să fie atenți să aibă îmbrăcămintea corespunzătoare, să nu mai circule în lenjerie intimă în public, să nu mai asculte muzică prea tare și să evite petrecerile care se sfârșesc de cele mai multe ori cu foarte multă mizerie pe străzi.
Plimbările în bikini în zonele depărtate de plajă nu vor mai fi premise, iar cei care încalcă aceste reguli riscă amenzi cuprinse între 300 și 1.500 de euro. Lege ava intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie.
Primarul stațiunii spaniole a transmis că scopul nu este de a interzice petrecerile burlacilor, spre exemplu, dar va face tot ce este posibil pentru a reglementa, interzice și sancționa comportamentul inadecvat și deranjant din spațiile publice.
Stațiunea Platja d’Aro este adesea frecventată de turiști care își doresc să organizeze petreceri.