Reuniunea extraordinară a Zonei Euro a fost programată pentru miercuri, când Grecia trebuie să vină cu propuneri concrete până atunci, potrivit cererii Germaniei, scrie Hotnews.
„Până miercuri, guvernul grec trebuie să facă propuneri asupra modului în care lucrurile ar trebuie să continue”, a afirmat Martin Jager, în cadrul unei conferințe de presă.
Șeful Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a anunțat organizarea unei reuniuni extraordinare a miniștrilor de finanțe din Zona Euro pentru a discuta problema Greciei, în condițiile în care programul de ajutor al țării urmează să se încheie în februarie.
Europa dorește să convingă guvernul elen să continue acordul pentru a evita situația de faliment, și implicit o criză majoră pe piețe, însă Atena refuză propunerea.
„Nu e clar la ora actuală care e poziția exactă a guvernului grec asupra chestiunilor discutate și asupra a ceea ce trebuie să se întâmple în săptămânile viitoare până la încheierea programului”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Wolfgang Schauble.